15.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialNord-coreenii au început să alimenteze cu carburant racheta pe care vor să...

Nord-coreenii au început să alimenteze cu carburant racheta pe care vor să o lanseze

Alimentarea cu carburant a rachetei nord-coreene care urmează să plaseze pe orbită un satelit între 12 şi 16 aprilie este în curs, a anunţat miercuri un reprezentant al Comitetului pentru tehnologie spaţială, potrivit Mediafax.

 

“Injectăm carburantul în momentul în care vorbim. Acest lucru a început”, a declarat Paek Chang-Ho, directorul Centrului de control al sateliţilor, la periferia Phenianului.

Un grup de zeci de jurnalişti străini a fost autorizat pentru prima dată să viziteze acest centru păzit de armată, într-o operaţiune de transparenţă menită, potrivit Phenianului, să dovedească faptul că este vorba despre o lansare civilă şi nu de un tir de rachetă.

Statele Unite şi aliaţii lor sud-coreeni şi japonezi acuză Coreea de Nord că pregăteşte de fapt un test de rachetă balistică.

Umplerea rezervoarelor rachetei “va fi încheiată într-un viitor apropiat”, a declarat Paek.

El a confirmat că satelitul de observare a Pământului Kwangmyongsong-3 (Steaua strălucitoare) a fost deja instalat marţi la cel de-al treilea şi ultimul etaj al rachetei Unha-3.

Data lansării “va fi decisă de superiorii mei”, a precizat el.

Satelitul trebuie plasat pe orbită la o altitudine de 500 de kilometri.

Acest paralelipiped de 100 de kilograme, cu cinci antene şi cu panouri solare menite să îl alimenteze cu electricitate, va fi dotat cu o cameră de rezoluţie la sol de 100 de metri.

El va trebui să furnizeze informaţii despre recoltele, pădurile şi resursele naturale ale Coreei de Nord.

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă