Presedintele Consiliului de Administratie al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat ca pe lista posibililor tehnicieni care ar putea antrena formatia din Stefan cel Mare se afla si „antrenori straini care cunosc campionatul romanesc”.
„Pe lista sunt antrenori care inca se afla sub contract si de aceea nu le putem face numele publice. Luam in calcul si antrenori straini care cunosc campionatul romanesc. Nu vrem sa aducem la Dinamo antrenori doar pentru ca sunt straini. Pana la sfarsitul acestei luni, o sa anuntam noul antrenor din cele trei-patru variante pe care le avem”, a declarat Badea.
Intrebat daca pe lista se afla si fostul tehnician al Stelei, Walter Zenga, Badea a spus: „Daca tot a iesit campion cu echipe militare, de ce nu l-am aduce la Dinamo sa castige titlul si cu echipe…”
Badea sustine ca nu a fost in Cipru special pentru a-l convinge pe fostul tehnician Ioan Andone sa revina la Dinamo. „Nu m-am dus sa-l conving pe Andone, dar m-am intalnit cu el si am discutat despre Dinamo, despre cum se vede Dinamo la televizor, despre campionatul romanesc”, a precizat dinamovistul.
Oficialul a precizat ca, momentan, nu se pune problema revenirii lui Andone. „Lui Andone ii e dor de tara, de prieteni si, cu siguranta, ii e dor si de Dinamo. Deocamdata nu se pune problema unei reveniri, pentru ca Andone are un contract ferm acolo. Principalele lui obiective sunt calificarea in finala Cupei Ciprului si castigarea campionatului, griji pe care, din pacate, noi nu prea le mai avem”, a mentionat Badea.
Chestionat cu privire la sansele pe care le mai are Dinamo la titlu, Nicolae Badea a precizat: „Nu se mai poate vorbi la ora actuala de castigarea campionatului. Jucatorii trebuie sa arate caracter si sa schimbe imaginea pe care echipa a lasat-o in acest retur. Totodata, suporterii trebuie sa inteleaga faptul ca Dinamo nu poate castiga campionatul sau cupa in fiecare an”.
Zenga: "Doar un zvon”
Contactat telefonic, fostul antrenor al echipei Steaua Bucuresti, Walter Zenga, sustine ca venirea sa la Dinamo este doar un zvon. „Nu poate fi vorba de asa ceva. E un simplu zvon. Dupa ce ai antrenat Steaua… e greu. La Dinamo trebuie sa se intoarca fostul antrenor, Ioan Andone. Este singurul care cunoaste cel mai bine situatia de acolo si mentalitatea jucatorilor”, a spus Zenga. Dupa plecarea de la Steaua, Walter Zenga a preluat formatia Steaua Rosie Belgrad, cu care a castigat campionatul in Serbia-Muntenegru in acest sezon.