19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialNici un podium la Mondialele de patinaj fără asiatici

Nici un podium la Mondialele de patinaj fără asiatici

Asiaticii au demonstrat la Campionatele Mondiale de patinaj artistic, încheiate recent la Moscova, că domină autoritar probele individuale. De asemenea, nu au plecat cu mâna goală nici de la întrecerile pe perechi. Poate cea mai impresionantă izbândă a fost totuşi victoria japonezei Miki Ando, în vârstă de 23 ani, care a reconfirmat dominaţia mondială în proba individuală a patinatoarelor din „Ţara Soarelui Răsare”.

Niponele au cucerit nu mai puţin de patru titluri în ultimii cinci ani, iar succesul la întrecerile din 2011 al lui Miki Ando, prima şi singura patinatoare din lume care a reuşit o cvadruplă săritură în competiţiile oficiale, a fost considerat un mesaj pentru întreg poporul nipon, zguduit de tragedia din 11 martie, când un cutremur de 8,9 grade pe scara Richter şi un tsunami de 10 metri înălţime au făcut peste 14.000 de victime. „Nu am patinat numai pentru mine. În Japonia, traversăm o perioadă dificilă. Sper ca victoria mea să le dea oamenilor forţă să continue să progreseze şi sper să fi adus un zâmbet mic pe faţa lor”, au fost cuvintele rostite de sportiva născută la Nagoya după ce a coborât de pe prima treaptă a podiumului.

La individual masculin a făcut senzaţie tot un asiatic. Patrick Chan, care a cucerit titlul suprem şi a doborât nu mai puţin de trei recorduri mondiale, pentru punctajul maxim într-un program scurt, la programul liber şi la punctajul general, este de origine chineză, părinţii săi fiind din Hong Kong. La perechi, titlul a fost cucerit de cuplul german Aliona Savchenko-Robin Szolkowy, iar la dans, de americanii Meryl Davis & Charlie White, dar medaliile de bronz au revenit tot unor asiatici. La perechi, pe cea de-a treia treaptă a podiumului au urcat chinezii Pang Qing şi Tong Jian, iar la dans, medalia de bronz a revenit unei perechi debutante de fraţi americani de origine japoneză, Maia şi Alex Shibutani.

Din păcate, românii nu s-au văzut la această ediţie a competiţiei, reprezentanta noastră, Sabina Măriuţa, care trăieşte şi se pregăteşte în Canada, nereuşind să treacă de turul preliminar. Ţinând seama că Măriuţa nu are decât 16 ani, încă poate fi considerată o speranţă a patinajului artistic românesc, deocamdată singura.

Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă