21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialNecropolă veche de 3.000 ani, descoperită la Gârla Mare, Mehedinţi

Necropolă veche de 3.000 ani, descoperită la Gârla Mare, Mehedinţi

Arheologii Muzeului Regiunii ‘Porţilor de Fier’ din municipiul Drobeta-Turnu Severin au descoperit, la începutul acestei luni, în localitatea mehedinţeană Gârla Mare, o necropolă care datează de 3.000 de ani.

 

Directorul adjunct al instituţiei, Gabriel Crăciunescu, a declarat marţi, pentru Agerpres, că, după primele cercetări, acest vestigiu istoric scos la lumina zilei este alcătuit din mai multe morminte şi fragmente de ceramică utilizată în ritualurile de incinerare.

”Descoperirea este foarte importantă din punct de vedere istoric. Ea atestă existenţa în zona dunăreană a unei civilizaţii din Epoca Bronzului. Primele concluzii sunt că aceasta era intens populată şi prosperă”, a precizat Crăciunescu.

Potrivit sursei citate, fragmentele de ceramică, cu decoraţiuni specifice Culturii Gârla Mare, vor fi inventariate, conservate şi restaurate după încheierea campaniei arheologice, pentru a fi expuse.

Cele mai citite

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită de două zile, în perioada 13-14 mai 2024.  Luni, 13 mai,...

Ce trebuie să ştii înainte de a pleca în vacanță pentru prima oară cu copiii

Prima vacanță cu copiii poate fi o experiență minunată, dar și o provocare. În timp ce oferă oportunitatea de a crea amintiri de neuitat...

Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, cu ocazia Zilei Independenței Naționale a României

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Naționale a României. „Cu bucurie în suflete, celebrăm Ziua Independenței Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă