22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialNeamţ: Şapte persoane au fost rănite într-un accident rutier

Neamţ: Şapte persoane au fost rănite într-un accident rutier

Şapte pasageri au fost răniţi, după ce un autocar a fost lovit, sâmbătă după-amiază, pe DN 15 B, în județul Neamț, de remorca unui TIR, informează Mediafax.

Accidentul a avut loc pe DN 15 B, în localitatea Bistricioara, după ce remorca unui TIR condus de un bărbat de 47 de ani din Republica Moldova a derapat și a intrat într-un autocar care circula regulamentar, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Neamț, Elena Bulgărea.

În autocarul implicat în accident se aflau 35 de persoane.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, două ambulanțe SMURD și patru autosanitare de la Serviciul de Ambulanță Județean, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț.

”Când au ajuns forțele de intervenție la fața locului toate persoanele erau ieșite din autocar. O persoană avea o fractură la un braț, altă persoană acuza dureri lombare, o persoană avea o contuzie la față, iar alte patru persoane aveau zgârieturi la față”, a spus Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Persoanele rănite sunt în afara oricărui pericol.

Cele mai citite

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă