Germania aniversează duminică 20 de ani de la reunificare. După două decenii dificile, unitatea a reuşit să fie asimilată în mentalitatea germanilor, în pofida celor 45 de ani de ruptură forţată, susţine ambasadorul Andreas von Mettenheim. Fost şef al secţiei de presă în cadrul mai multor ambasade, Andreas von Mettenheim pare degajat în prezenţa reporterilor. Zâmbitor şi elegant, afirmaţiile sale sunt caracterizate de precizia şi austeritatea… germane. Despre relaţiile cu Rusia, austeritatea bugetară şi Schengen, Von Mettenheim se exprimă reţinut, dar suficient pentru a sublinia esenţialul. Esenţial în relaţiile româno-germane pare să fie că acestea încep să se vindece după o răceală îndelungată.
Potrivit unui sondaj publicat recent în România, 50% din populaţie consideră că pe vremea comunismului era mai bine. Presupun că şi în Germania de Est mai există nostalgici după regimul comunist. Sunt proporţiile comparabile?
AvM: Presupunerea dumneavoastră este corectă: acest fenomen există şi la noi. Personal, sunt uimit că mai există oameni care nutresc sentimente de nostalgie faţă de fostul regim comunist. Vă pot spune însă că în Germania tendinţa este descrescătoare şi că sunt din ce în ce mai puţini nostalgici. Pe de altă parte, la noi, procesul de unificare a avut loc şi la nivelul mentalităţii oamenilor, ceea ce a dus la reinstaurarea normalităţii. În schimb, sondajul privind situaţia din România m-a surprins, pentru că nu corespunde cu experienţa mea personală aici, în ţara dumneavoastră.
În ultima vreme, Germania a fost foarte activă în estul Europei. De ce acum şi de ce atât de târziu?
AvM: Această impresie este totuşi una înşelătoare, pentru că noi am fost şi înainte destul de activi în regiune. Am acordat un sprijin activ procesului de aderare a României la Uniunea Europeană şi la NATO şi vom face acelaşi lucru şi în continuare. Poate că am cam neglijat dialogul bilateral, dar ne-am propus să recuperăm aceste lipsuri acum.
Cărui fapt i se datorează această lipsă a dialogului bilateral?
AvM: Faptului că noi ne-am concentrat asupra proceselor de aderare a României. Absenţa de care vorbeam se referă numai la dialogul politic germano-român. În domeniile culturii, ştiinţei sau economiei, dialogul a fost întotdeauna unul foarte amplu.
În luna iulie, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele rus, Dmitri Medvedev, au semnat un memorandum care a surprins pe toată lumea şi care se referea inclusiv la problema Transnistriei. Implicarea Germaniei în această criză este binevenită, desigur, dar nu este mai puţin surprinzătoare. Cum se explică interesul german pentru problema transnistreană?
AvM: Cred că este în interesul Germaniei şi în interesul întregii Europe să avem relaţii bune cu Federaţia Rusă. În acest context, noi suntem interesaţi de situaţiile nerezolvate, de aşa-numitele conflicte îngheţate, deci inclusiv de Transnistria. Memorandumul nu se referă însă numai la Transnistria. Acolo (la Ekaterinburg – n.n.) a avut loc naşterea acestui dialog cu Rusia. Noi ne dorim ca Rusia să fie mai aproape de Europa în interesul arhitecturii europene de securitate. În această perspectivă, preşedintele rus s-a dovedit mai flexibil în problema transnistreană şi noi ne dorim să folosim această atitudine favorabilă în interesul întregii Europe. Trebuie să precizez că această iniţiativă se bucură de sprijinul deplin al Guvernului României.
Vorbind de urs… Germania se mişcă foarte repede spre realizarea unui parteneriat puternic cu Rusia, un parteneriat care ar putea nelinişti ţări aflate la mijloc, precum România sau Polonia. Cum răspunde Berlinul acestor îngrijorări?
AvM: Eu cred că partenerii noştri nu trebuie să îşi facă nici o grijă în această privinţă şi nici nu au de ce, iar aceasta, din două motive. În primul rând, este o abordare comună europeană, şi nu o iniţiativă unilaterală, exclusiv germană. În al doilea rând, noi ne dorim să cooperăm cu partenerii noştri din Est şi, dacă avem o cooperare cu cel mai puternic partener din această zonă, atunci aceasta este o condiţie pentru soluţionarea în comun a unor conflicte deschise. Aici revin la Transnistria, pentru că acest conflict nu poate fi soluţionat fără implicarea Rusiei.
În ultimele luni am avut parte de vizite la Bucureşti din partea mai multor oficiali germani, o serie care va culmina cu vizita, luna viitoare, a cancelarului Merkel. Ce anume face România interesantă în acest moment?
AvM: Cum am spus deja, avem nevoie să recuperăm o anumită întârziere în relaţiile bilaterale. Scopul nostru nu este însă să acumulăm cât mai multe vizite la nivel înalt într-un singur an, după care să revenim la o perioadă de amorţire. Suntem interesaţi să stabilim un dialog politic durabil la toate nivelurile. Facem acest lucru pentru că noi considerăm că România este o ţară mare şi importantă, care joacă un rol pozitiv în Europa de Est şi de Sud-Est, fapt care este benefic întregii Europe.
Germania şi-a asumat sarcina de a restaura bunul-simţ şi raţiunea în finanţele europene. Are Germania vreun sfat pentru autorităţile române care să le ajute să recupereze raţiunea şi bunul-simţ în finanţele publice româneşti?
AvM: Cred că România ştie foarte bine ce are de făcut şi cred că Guvernul României se află pe drumul cel bun în ceea ce priveşte asanarea bugetului public. Cred că nu poate exista relansare economică fără a aduce ordine în privinţa datoriei publice. Acest lucru este valabil şi pentru Germania. Noi trebuie să economisim 80 miliarde euro până în 2014 şi dorim să facem acest lucru, dar în acelaşi timp dorim să continuăm să investim în anumite domenii de viitor pentru a veni în sprijinul economiei germane. Cred că în România ar trebui să se întâmple acelaşi lucru: să promoveze o politică de austeritate, dar în acelaşi timp să investească pentru a-şi crea o conjunctură favorabilă în viitor.
Dacă-mi permiteţi, nu pare deloc că Germania are o atât de mare încredere în partenerii europeni, de vreme ce ministrul dvs. de Finanţe a anunţat că sprijină măsuri de sancţionare a ţărilor care nu îşi respectă angajamentele în materie de deficite şi datorie publică, mergând până la suspendarea dreptului de vot în Consiliu…
AvM: Nu cunosc acest text în detaliu (scrisoarea lui Wolfgang Schäuble – n.n.) şi de aceea nu îl pot comenta, dar Germania se angajează, bineînţeles, în favoarea disciplinei bugetare în contextul european şi, după experienţele din ultimele luni, cred că aceasta este imperios necesară în relaţia cu anumite ţări. Dar nu este vorba de România…
Dacă e să folosim un proverb românesc, se pare că Germania, după ce s-a fript cu ciorba grecească, acum suflă şi în iaurtul franţuzesc sau poate chiar şi în cel românesc…
AvM: Răspunsul meu este că tocmai am învăţat un nou proverb românesc. Vă mulţumesc.
V-aţi implicat personal, alături de ambasadorul Gitenstein şi de alţi diplomaţi europeni în promovarea statului de drept şi a reformei în Justiţie. Cum evaluaţi stadiul reformei judiciare şi al luptei anticorupţie în România?
AvM: Poziţia exprimată de Comisia Europeană în privinţa reformei Justiţiei a fost, ca să mă exprim blând, destul de reţinută, dar trebuie să luăm în considerare ce s-a întâmplat după raportul Comisiei. Există anumite elemente pozitive. A fost adoptată Legea ANI, s-au adoptat şi „mica reformă” în Justiţie, plus alte câteva măsuri şi eu sunt convins că ministrul Justiţiei, Predoiu, se va angaja în continuare în promovarea reformei, ceea ce va avea drept efect o poziţie mai favorabilă a Comisiei cu prilejul următorului raport de ţară.
Autorităţile de la Bucureşti au exprimat temerea că Germania ar putea face presiuni asupra Comisiei pentru a lega aderarea la spaţiul Schengen a României de îndeplinirea celor patru obiective de referinţă din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Sunt întemeiate temerile lor?
AvM: Într-adevăr, nu există nici o legătură directă între aderarea României la spaţiul Schengen şi MCV şi noi am spus acest lucru. Cu toate acestea, mai există şi un alt adevăr. Aderarea la spaţiul Schengen este un act politic şi de aceea trebuie luate în considerare toate legăturile, toţi paşii pregătitori ai României pentru a adera la acest spaţiu. În această perspectivă, desigur, vechile state membre consideră că ar fi utilă includerea Mecanismului de Cooperare şi Verificare printre criteriile de aderare.
Poate fi inclusă şi problema integrării romilor printre criterii?
AvM: Noi nu am ridicat niciodată această problemă.
Germania a anunţat deja că nu va recurge la expulzări în masă a la française ale romilor originari din România şi Bulgaria. Pe de altă parte, a apărut o ştire potrivit căreia Germania a trimis recent acasă 13.000 de romi din Kosovo. La ce să ne aşteptăm pe viitor?
AvM: În primul rând, doresc să corectez puţin cifrele vehiculate. Din Germania, în 2009, au fost repatriate în Kosovo 541 de persoane, dintre care 76 erau romi. În 2010, au fost repatriate până acum 408 persoane, dintre care 108 romi. Cifra menţionată de dvs. reprezintă numărul total al kosovarilor care trăiesc actualmente în Germania şi ar trebui să părăsească ţara pentru că nu au permis de şedere. Kosovo nu este un stat membru al Uniunii Europene şi, prin urmare, în ceea ce priveşte Kosovo, nu putem vorbi despre libertatea de circulaţie. Cu toate acestea, noi am pornit de la considerentul că în Kosovo condiţiile de trai ale populaţiei erau insuportabile. Între timp, s-au făcut destul de mulţi paşi politici în vederea asigurării unui trai demn acolo, astfel încât să putem să repatriem aceste persoane. Toate aceste cifre şi întreaga situaţie nu au legătură cu persoanele de etnie romă.
Ambasada Austriei a difuzat recent un comunicat în care subliniază faptul că este principalul investitor în România. Faptul că Austria investeşte aici este îmbucurător, dar nu îndepărtează impresia că, în materie de investiţii, încă jucăm la juniori, mai ales că mulţi consideră că prezenţa germană ar fi trebuit să fie dominantă în economia românească. De ce nu se întâmplă acest lucru?
AvM: Investiţiile Austriei sunt binevenite pentru toată lumea şi sunt folositoare pentru toată lumea, inclusiv pentru firmele germane. În ceea ce priveşte investiţiile, eu aş fi însă mai curând împotriva unei olimpiade a cifrelor, pentru că, în secolul 21, statisticile privind originile capitalurilor investite nu mai spun prea multe. Pentru că veţi descoperi bunăoară că, în date statistice stricte, investiţiile Siemens, Metro, Infineon şi Porsche sunt înregistrate ca austriece.
Pe de altă parte, avem exemplul clar în care Mercedes a preferat Ungaria României. Ce ţine companiile germane departe de graniţele româneşti şi ce ar trebui să facă Guvernul român să le atragă?
AvM: Cred că trebuie să lucrăm împreună pentru a împiedica repetarea unor asemenea situaţii şi să facem în aşa fel încât să îndepărtăm obstacolele care îi opresc pe investitorii germani să vină în România. Mă refer aici la obstacolele birocratice, dar şi la anumite decizii politice care au împiedicat realizarea anumitor investiţii. Este adevărat, Mercedes s-a dus în Ungaria şi nu cred că situaţia este reversibilă în viitorul apropiat, dar cred că este o lecţie care a fost învăţată. Noi avem nevoie de condiţii-cadru adecvate, avem nevoie de mai puţină birocraţie, avem nevoie de disponibilitatea Guvernului în achitarea anumitor creanţe deschise. Dacă aceste condiţii vor fi create pentru firmele germane, cred că ne-am aşeza pe un drum bun.
Cât cântăreşte corupţia în această reticenţă a firmelor germane faţă de România?
AvM: Corupţia trebuie, desigur, luată în considerare în imaginea de ansamblu a cadrului investiţiilor din România. Am abordat această temă în discuţiile cu diverse firme, iar răspunsurile au fost destul de diverse. Există reprezentanţi ai unor firme care sunt optimişti şi spun că multe lucruri s-au schimbat în bine, dar sunt şi alţii care nu împărtăşesc acest optimism.
“România ar trebui să promoveze o politică de austeritate, dar în acelaşi timp să investească pentru a-şi crea o conjunctură favorabilă în viitor.”
“Aderarea la spaţiul Schengen este un act politic şi de aceea trebuie luate în considerare toate legăturile, toţi paşii pregătitori ai României pentru a adera la acest spaţiu. “
“Avem nevoie de mai puţină birocraţie, avem nevoie de disponibilitatea Guvernului în achitarea anumitor creanţe deschise. “
