14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialNe așteaptă un „11 septembrie european“?

Ne așteaptă un „11 septembrie european“?

Posibilitatea unui atac simultan în mai multe ţări este marea temere a serviciilor secrete şi antitero care ştiu că organizaţia Statul Islamic a tras rapid învăţămintele după atentatele precedente.

În loc de atacuri izolate, cum a fost cel are a vizat un comisariat parizian, atentatele jihadiste multiple, coordonate în mai multe ţări europene, sunt luate în vedere de serviciile antitero de pe continent în 2016. Masacrele din 13 noiembrie de la Paris (130 morţi) au demonstrat că mai multe echipe de kamikaze motivate, echipate cu kalaşnikov şi explozibili artizanali, ar putea cauza pierderi imense şi ar traumatiza ţările înainte de a fi neutralizate. Înmulţit la scara UE, efectul ar fi devastator. „Cred că în 2015 nu am văzut nimic“, declară pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, un responsabil al luptei antiteroriste. „Mergem spre un fel de 11 septembrie european – atacuri simultane, în aceeaşi zi în mai multe ţări, în mai multe locuri. O acţiune foarte coordonată. Ştim că teroriştii lucrează în această privinţă“. „În regiunile controlate de SI asistăm în prezent la recrutarea de grupuri de tineri europeni, la antrenarea lor, cu scopul de a-i retrimite în ţările lor de origine, a mai precizat sursa citată. „Ei au false documente necesare, stăpânesc limba, locurile, armele. Arestăm mulţi, dar trebuie să recunoaştem, suntem depăşiţi de numărul lor. Unii trec. Unii au trecut deja“.

Recentele arestări de jihadişti care revin din „teritoriile Jihadului“ au mărit îngrijorarea. Profilurile se schimbă, vedem revenind oameni ultra-radicalizaţi, căliţi. Unii au fost alungaţi de bombardamentele ruse, dar alţii revin pentru a duce la bun sfârşit misiunile în Europa. Înainte, reveneau persoane care se înşelaseră, care nu realizaserădecât război. Acum, asistăm la revenirea celor care îşi continuă drumul, a explicat responsabilul în lupta antitero.

SI, jihad în Europa

Un complot vizând comiterea de atacuri coordonate în Europa nu este ceva nou. El a eşuat deja de câteva ori, între care unul la sfârşitul lunii august 2010, precizează Yves Trotignon, fost analist al serviciilor antitero din DGSE, serviciile secrete franceze. „Atunci, era încă Al Qaeda, dar ideea  fost preluată de Statul Islamic“. „Echipele urmau să ajungă în Europa de Est, să recupereze materialele postate dinainte, arme de mână şi arme de asalt. Totul a fost dejucat de americani, care au efectuat o serie de lovituri preventive cu drone în Afganistan şi în Pakistan contra celor care urmau să execute operaţiunea“. „Acest gen de atacuri multiple face parte din scenariile cele mai rele pentru 2016. Ştiu că în capitalele europene, în special la Londra, servciile speciale lucrează la această ipoteză“, a mai subliniat Yves Trotignon.

Dacă poliţiştii, militarii, analiştii, legislatorii încearcă fără încetare să-şi adapteze răspunsurile şi modul lor de operare l metodele folosite de atacatorii jihadişti, cealaltă tabără face la fel şi adesea într-un mod mult mai rapid şi mai eficace, susţin cei doi specialişti. „Nu numai noi tragem învăţăminte, la fel face şi SI“. De exemplu, au înţeles că nu trebuie să se folosească de telefoane, sau doar foarte puţin, că totul este ascultat. Fiecare atac, chiar eşuat, este un profit pentru jihadişti.

În jargon militar, înseamnă „revenirea experienţei“ (retex). Teroriştii profită de anchetele din presă, citesc tot ce se scrie despre acest subiect. Au văzut că a fost nevoie de doar 2,5 ore pentru a da asaltul la Bataclan, sala de spectacol vizată la 13 noiembrie la Paris. Dacă explozibilii lor nu sunt buni, vor trebui schimbaţi,  oamenii au lăsat prea multe urme, trebuie lucrat şi în această direcţie. Jihadiştii înrolaţi sub steagul negru al terorismului lucrează la perfecţionarea acţiunilor lor viitoare. În Libia, luptele crâncene din ultima săptămână duse de combatanţii SI pentru ocuparea zonelor de coastă – sunt adevărat, petroliere, dar şi propice traversării directe spre Europa – arată clar care sunt planurile lor imediate.   

Există un pesimism în rândul profesioniştilor în privința anului 2016, legat de un posibil atentat multiplu, coordonat în mai multe state europene.

Cele mai citite

Nou record pentru Maratonul Internaţional de la Sibiu

Maratonul Internațional Sibiu (MIS) se pregătește să își scrie o nouă pagină de istorie, adunând la start aproape 9.000 de participanți înscriși, marcând astfel...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

O stradă surpată în Cluj a fost acoperită temporar cu o prelată

Alunecarea de teren, care s-a produs acum aproape două săptămâni, a afectat o lungime de 20-30 de metri a străzii, trăgând la vale o...
Ultima oră
Pe aceeași temă