Dusmanul dusmanului meu (My Enemy’s Enemy) Productia: Franta, Marea Britanie 2007 Regia: Kevin Macdonald In distributie: Kevin Macdonald, Jacques Verges, Klaus Barbie Distribuit de Independenta Film
Ultimul rege al Scotiei i-a adus un Oscar pentru interpretare lui Forest Whitaker, iar regizorulului Kevin Macdonald mai multa notorietate si mai multi spectatori decat toate documentarele de pana atunci la un loc. Dar Macdonald ramane fundamental documentarist, fascinat si oripilat de istorie, de ramificatiile si ascunzisurile acesteia. Candva, inainte de Münich-ul lui Steven Spielberg s-a aplecat asupra damnatei povesti a Olimpiadei de la München in One Day in September, recompensat cu un Oscar. Iar in 2007, dupa scurtul excurs fictional, dar bine ancorat si el in ororile cat se poate de reale ale trecutului reprezentat de The Last King of Scotland, a ales sa dezgroape o alta pagina sumbra a istoriei. Cu precadere europene, de aceasta data. Caci Dusmanul dusmanului meu priveste intr-o alta lumina, deloc flatanta, fulminanta cariera post-razboinica a unuia dintre cei mai faimosi criminali nazisti – "calaul din Lyon", Klaus Barbie. Recuperat si reabilitat de americani in virtutea presupusei lui dedicatii anti-comuniste, care i-a asigurat o existenta prospera in paradisul atator fosti asasini nazisti, America latina. Unde a putut sa-si vada linistit de treburi si chiar sa puna la cale o noua incarnare a defunctului Reich. A fost sprijinit pe parcurs de biserica si lasat in pace de francezii care n-au fost prea interesati sa-l aduca in fata justitiei. Macdonald e vizibil indignat de nedreptatea situatiei, dar nu apeleaza la trucuri gen Michael Moore si nu tine sa se puna pe sine si nemultumirile lui in fata. Prefera sa lase combinatia de imagini de arhiva si marturisiri de la diversi indivizi implicati in poveste sa vorbeasca. Indignarea ar fi integral a spectatorului, daca acesta s-ar deranja sa vada asa ceva. Din pacate, la o saptamana de prezenta pe ecranele noastre, filmul a avut mai putin de 100 de spectatori – in cele doua proiectii de la TIFF stransese mai multi. Cam la fel ca similarul Avocatul terorii al lui Barbet Schroeder. Decat sa se gandeasca serios la ceva, publicul prefera oricand poza de gravitate a unui popcorn mega-bugetat hollywoodian. De aceea s-au inghesuit atatia la contrafacutul The Dark Knight si de aceea lumea e aia pe care o arata documentarele facute de oameni ca Macdonald.
