15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialNATO ia noi decizii pentru înființarea celor patru batalioane multinaționale și pentru...

NATO ia noi decizii pentru înființarea celor patru batalioane multinaționale și pentru securitatea la Marea Neagră

Conducerea NATO va lua noi decizii privind înființarea a patru batalioane multunaționale în estul Europei și pentru întărirea securității la Marea Neagră, a anunțat marți secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.

Deciziile vor fi luate la reuniunea miniștrilor Apărării din țările NATO, care este programată la sediul NATO din Bruxelles în perioada 26 – 27 octombrie 2016.

"La reuniunea noastră de mâine, națiunile cadru își vor stabili planurile pentru batalioanele pe care le vor conduce, iar ceilalți aliați își vor confirma contribuțiile", a declarat marți secretarul general Stoltenberg.

Cele patru națiuni cadru sunt SUA, Marea Britanie, Germania și Canada. Cele patru batalioane multinaționale vor fi dislocate în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia. În paralel, măsurile de securitate la Marea Neagră au ca principali parteneri România și Bulgaria.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă