15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecial"Naşul" şi "Corleone " nu renunţă la răfuiala cu U Craiova

“Naşul” şi “Corleone ” nu renunţă la răfuiala cu U Craiova

Administraţia Sistemului naţional de licenţiere a cluburilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a anunţat miercuri că Universitatea Craiova a depus o cerere pentru obţinerea licenţei valabilă în sezonul viitor al Ligii I, însă gruparea olteană nu o va putea primi, deoarece a fost exclusă la 20 iulie 2011.

Mircea Sandu a împărţit sancţiuni pe bandă rulantă împotriva echipei Universitatea Craiova săptămâna aceasta. Cei supranumiţi “Naşul” şi “Corleone ” nu îşi dezmint niciodată apelativele pe care le-au câştigat după sute de meciuri suspecte de blat şi zeci de momente zero ale “Cooperativei’.
Clubul SCFC U Craiova SA a fost exclus luni din Federaţia Română de Fotbal, în cadrul Adunării Generală a FRF, cu 168 de voturi pentru, 18 abţineri şi cinci voturi împotrivă. “Adrian Mititelu a adus grave prejudicii pentru că a făcut pact cu Diavolul. Este cel care a dat în primire mulţi oameni la DNA şi pe mulţi i-a ameninţat cu darea în primire, de parcă DNA ar fi cine ştie ce sperietoare. Am depus 1.111 pagini pentru a contesta rezoluţia DNA”, a motivat preşedintele FRF, Mircea Sandu.

Pe de altă parte el a făcut un cadou, mai mult electoral, adversarilor lui Adrian Mititelu şi autorităţilor locale : “Nu este normal ca o întreagă comunitate să aibă de suferit din cauza unei singure persoane. Propun Adunării Genarale să acorde un loc în Liga a II-a oraşului Craiova, urmând ca numele să fie stabilit. Domnule Sorin Cârţu (n.r. – fostă glorie a Universităţii Craiova, prezent în sală), constituiţi o nouă echipă formată din foste glorii, autorităţi locale şi oamnei de afaceri, pentru că federaţia v-a dat acest drept astăzi. Domnilor, vă mulţumesc, pentru că oraşul Craiova a primit un nou club”, a spus preşedintele FRF, Mircea Sandu. Regulamentul de până atunci al FRF prevedea că pentru a evolua în liga a doua trebuie să evoluezi câţiva ani buni în eşaloanele inferioare şi să promovezi pe teren, nu la Adunările FRF.

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir sunt urmăriţi penal de DNA pentru decizia de anul trecut prin care au dezafiliat abuziv, potrivit DNA clubul Universitatea Craiova .Acţiunea procurorilor DNA în acest caz a fost pornită pe baza plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF (Marius Stan şi Marian Pălărie s-au abţinut), pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Pentru ca şedinţa FRF să fie deplină, şeful AJF Constanţa, Vasile Mihu, a venit cu o propunere adoptată cu braţele deschise de Adunarea Generală: nici un oficial din fotbalul românesc să nu poată fi suspendat, dacă e anchetat penal, înainte să se dea un verdict definitiv în justiţie. “Hotărîrea protejează pe toată lumea”, s-a bucurat Mircea Sandu, după votul favorabil. “Îi protejează chiar pe Sandu şi pe Dragomir, care ar putea fi trimişi în instanţă cu «dosarul Craiova»”, a punctat un oficial prezent ieri la FRF.

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă