21.9 C
București
luni, 22 iulie 2024
AcasăSpecialMultinaționalele au primit monopolul asigurărilor din România

Multinaționalele au primit monopolul asigurărilor din România

 

Românii trebuie să se aștepte în următoarea perioadă la creșteri masive ale prețului asigurărilor, mai ales ale polițelor RCA. Decizia Tribunalului București de a accepta cererea de faliment formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară la adresa Astra consfințește practic instaurarea unui monopol al companiilor străine asupra acestei piețe.

Grupurile străine au drum liber pentru preluarea integrală a pieței asigurărilor din România. Primii loviți de falimentul Astra vor fi chiar cei peste 5 milioane de șoferi români care vor fi obligați să plătească sume uriașe pentru asigurarea RCA. Grupurile austriece Vienna Insurance Group (prin Asirom și Omniasig) și Uniqa, precum și grupul german Allianz sunt recunoscute pentru prețurile imense pe care le practică pentru asigurări. Cum Astra a intrat în faliment, potrivit unei decizii interpretabile a Tribunalului București, iar ASF se pregătește să îngroape și Carpatica Asig și Euroins, singurele opțiuni pentru români vor rămâne companiile străine. Creșterile de până la 400% pentru asigurările RCA, făcute publice chiar de către ASF, au fost un prim efect al retragerii Astra de pe piață. Compania care a devenit imediat lider pe segmentul RCA pentru camioane este Asirom, care vinde polița la un preț de trei ori mai mare decât o făcea Astra.

Totul pentru VIG

Grupul austriac Vienna Insurance Group devine din ce în ce mai interesat de România, deși în urmă cu  un an lăsa de înțeles că țara noastră nu mai reprezintă neapărat un obiectiv important. Între timp însă, compania al cărei fost președinte, Peter Hagen, a atacat direct capitalul românesc din asigurări a primit un cadou nesperat. Cel mai mare concurent al VIG, Astra Asigurări, a intrat în procedură de faliment în urma unei decizii controversate a Autorității de Supraveghere Financiară și a confirmării venite de la Tribunalul București. VIG nu reușea să detroneze Astra din poziția de lider pe piața asigurărilor auto (cea mai importantă sursă de venit pentru firmele de specialitate) nu doar în România (acolo unde Astra deținea supremația fără drept de apel), ci și în Ungaria, acolo unde sucursala asigurătorului român a reușit să crească peste nivelul pieței chiar și în perioada în care se afla în administrare specială.

Rămase fără concurență, cele două firme deținute de VIG în România, Asirom și Omniasig, au devenit foarte active pe piața RCA, deși înainte de falimentul Astra arătau că vor să reducă subscrierile pe acest segment. Profitând și de problemele prin care trec Euroins și Carpatica, intrate și ele în procedură de redresare financiară în urma unor decizii ASF, VIG a reușit să acapareze mai bine de jumătate din vânzările de RCA din ultima lună. Asirom subscrie masiv inclusiv pe segmente de clienți pe care le considera extrem de riscante și inabordabile, cum ar fi tinerii cu vârsta sub 25 de ani sau mașinile utilitare ori pentru transport de călători.

Noi plătim, multinaționalele încasează

Expansiunea VIG va fi plătită, însă, de milioanele de șoferi români care vor achita prime mult mai mari pentru RCA. Prin dispariția Astra și prin retragerea parțială a Euroins și Carpatica (sfătuite de ASF să aibă o abordare prudentă), Asirom și Omniasig rămân practic singurele variante pentru RCA, având în vedere că celelalte societăți de asigurare s-au orientat, în timp, mai ales către alte linii de asigurare: CASCO, property. Cum orice șofer din România trebuie să aibă asigurare RCA, altfel riscând o amendă de 1.000 de lei și anularea talonului mașinii, clienții vor fi nevoiți să achite primele cerute de membrii grupului VIG.  Iar aceste prime sunt și de două ori mai mari decât cele practicate de alte societăți de asigurări care vând asigurări RCA și în special față de cele vândute de Astra.

Este de ajuns să consultați calculatoarele unui broker ca să vedeți că, față de anul trecut, cel mai ieftin RCA a ajuns azi să coste chiar și dublu. Concret, un șofer de 35 de ani din București care conduce un Logan de 1,6 litri va trebui să dea în jur de 950 de lei pe an pentru RCA la Omniasig, deși anul trecut o poliță obligatorie putea fi achiziționată și cu 420 de lei. Acesta este cadoul făcut de Victor Ponta și Mișu Negrițoiu firmei austriece, în detrimentul cetățenilor români și al capitalului autohton. A contribuit la această poziționare aberantă a premierului și a șefului ASF relația extrem de strânsă pe care Ponta o are cu unul dintre lobby-iștii de forță ai VIG, un fost politician de top austriac? Despre acest subiect vom mai vorbi! 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă