13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialMotiunea nu ii sperie pe liberali

Motiunea nu ii sperie pe liberali

Liberalii de la Constanta considera ca social-democratii nu au argumente pentru o motiune de cenzura

Liberalii de la Constanta se pregatesc intens pentru a gazdui, la sfarsitul lunii, Biroul Politic si Delegatia Permanenta la nivel national. Un alt eveniment important pentru viata de partid este scoala de vara a tinerilor liberali, unde vor tine cursuri liderii partidului. Conducerea judeteana a PNL a comentat intentia PSD de a sanctiona activitatea Guvernului printr-o motiune de cenzura. Senatorul Puiu Hasotti sustine ca "Traian Basescu nici in somn nu isi imagineaza sa il puna pe Geoana premier". In ce priveste structura noului executiv, Hasotti respinge posibilitatea colaborarii PNL cu PSD. In opinia liberalilor de la Constanta, amatorii de anticipate ar trebui sa isi mute gandul de la posibilitatea de a chema electoratul la urne inainte de sfarsitul anului viitor. Deocamdata, prioritatea este reprezentata de organizarea alegerilor pentru Parlamentul European, iar data desfasurarii a fost prilej de consultari si disputa intre partidele parlamentare. Lucrurile se vor aseza pe fagasul normal in momentul in care se va emite ordonanta prin care se va stabili data la care romanii trebuie sa se prezinte la urne pentru a vota reprezentantii in forul de conducere al UE. Deocamdata, insa, liberalii din teritoriu privesc cu din ce in ce mai multa insistenta spre localele de anul viitor. Pentru Primaria Constanta exista mai multe variante de candidati, dar competitia interna va fi cea care va stabili cine intra in cursa pentru conducerea administratiei locale. Ultimul cuvant il va avea adunarea generala a organizatiei municipale Constanta, metoda ce se va aplica in toate localitatile, chiar daca va fi vorba despre primari in exercitiu. Cert este ca sondajele vor fi cele ce vor stabili care este cota fiecarui posibil candidat in preferintele cetatenilor, cercetari ce trebuie sa se finalizeze luna viitoare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă