26.4 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialMotiunea: miza si efecte

Motiunea: miza si efecte

Motiunea de cenzura initiata de Partidul Democrat are ca principal scop trasarea granitei dintre partidele de opozitie si cele aflate la putere. PSD s-a hotarat sa nu puna umarul la daramarea Cabinetului Tariceanu, de teama ca in acest fel s-ar putea deschide calea spre alegeri anticipate. In acelasi timp, social-democratii au lasat sa se inteleaga ca vor sustine Guvernul daca preia cateva "teme de stanga" prioritare pentru PSD, dar in subsidiar negociaza cu PNL fonduri suplimentare pentru localitatile cu primari PSD si chiar functii in institutiile descentralizate pentru clientela social-democrata.
Partidul lui Mircea Geoana va putea astfel sa guverneze din opozitie, folosindu-se de multe din beneficiile puterii, fara sa fie nevoit sa-si asume raspunderile acesteia. Electoratul social-democrat ar putea primi bine miscarea, mai ales daca simte imbunatatiri cat de mici la bugetul familiei sau transformari vizibile in comunitatile locale din care face parte. Din acest posibil aranjament PSD ar putea castiga maximum posibil, in vreme ce PNL s-ar putea rezuma la minimum acceptabil.
Bazinul electoral al PNL s-a redus la mai putin de zece la suta dupa asocierea liberalilor in coalitia antiprezidentiala, iar o eventuala colaborare cu PSD ar putea reduce si mai mult numarul simpatizantilor Partidului National Liberal. Ramanerea la putere cu orice pret va avea efecte negative asupra primului-ministru si a partidului pe care il conduce. De altfel, cu exceptia lui Nicolae Vacaroiu, fostii premieri postdecembristi si-au incheiat cariera politica destul de repede si nu au mai avut influenta in partidele care i-au propulsat in fruntea Guvernului.
Calin Popescu Tariceanu se gandeste mai mult la prezent decat la viitor, de aceea prefera sa-si duca mandatul pana la capat, in schimb colegii sai de partid par tot mai preocupati de scaderea accentuata a PNL in sondaje. Probabil de aceea multi fruntasi liberali ar vrea sa grabeasca procedurile de succesiune pentru presedintia Partidului National Liberal, dar nu au inca solutiile cele mai bune.
Motiunea democratilor va avea doar un efect simbolic, marcand explicit oficializarea parteneriatului de guvernare PNL-PSD. Miza Partidului Democrat pare mai putin demiterea Guvernului, si mai degraba popularizarea relatiei dintre liberali si social-democrati, relatie cu care PNL pare sa se rusineze. Daca PD ar fi vrut cu adevarat sa rastoarne Cabinetul Tariceanu, atunci ar fi organizat runde serioase de negocieri cu PSD si ar fi pus la punct detaliile ulterioare, asteptate pana la un punct de Mircea Geoana. Dar scopul democratilor este sa-si submineze adversarii si in special sa se razbune pe liberali. De aceea prefera metodele ocolite, dar care pot duce la uzura PNL, fara a-i da mari sanse de crestere PSD-ului, care are nevoie de manetele puterii pentru a se intari.

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Contracte plătite din BANI PUBLICI de primăria PSD-istului Sorin Cîrjan către un membru fidel de partid

Un nou scandal zguduie administrația locală din Râmnicu Sărat, dezvăluind legături strânse între primarul PSD Sorin Cîrjan și unul dintre oamenii săi de...

Sfatul de campanie al lui Bode pentru candidații PNL din Giurgiu

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, i-a îndemnat pe candidaţii partidului la alegerile locale în Giurgiu să vorbească în campania electorală despre proiectele de...

Atenție! Kaufland retrage un produs de la raft, deoarece există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogene

Retailerul Kaufland a luat decizia de a retrage de pe rafturi un sortiment de file de somn suspectat de contaminare cu bacteria Listeria Monocytogenes. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă