21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialMoscova a mai descoperit la ea acasă o serie de „agenți ai...

Moscova a mai descoperit la ea acasă o serie de „agenți ai străinătății”

Un ONG cunoscut şi 22 de persoane au fost declarate de autorităţile ruse miercuri drept “agenţi ai străinătăţii”, o clasificare controversată sinonimă cu constrângeri importante şi pe care Moscova o utilizează tot mai mult împotriva vocilor critice, relatează AFP.

Ministerul rus al Justiţiei a publicat această listă pe site-ul său de internet.

În Rusia, organizaţiile sau personalităţile desemnate “agenţi ai străinătăţii” trebuie să se înregistreze la autorităţi, să efectueze lungi demersuri administrative şi să indice cu claritate acest statut în toate publicaţiile lor, inclusiv în tweet-uri.

Potrivit Moscovei, această listă priveşte în special organizaţii finanţate din străinătate şi care au activităţi “politice” în Rusia.

Printre persoanele nou declarate “agenţi ai străinătăţii” se află Piotr Verzilov, creator al site-ului Mediazona, specializat în monitorizarea afacerilor judiciare legate de opoziţie.

Acest militant a fost anterior membru al grupului contestatar Pussy Riot şi a fost victima în 2018 a unei grave otrăviri pe care o impută Kremlinului.

“Este o măsură profund discriminatorie”, a comentat Serghei Smirnov, inclus şi el pe noua listă, redactor şef al site-ului Mediazona. El a comparat această clasificare cu cea de “duşman al poporului” în timpul terorii staliniste.

ONG-ul OVD-Info, una dintre cele mai bune surse în Rusia pentru monitorizarea arestărilor în timpul manifestaţiilor opoziţiei, a fost de asemenea clasificat “agent al străinătăţii”.

Mai mulţi membri ai ONG-ului de supraveghere electorală Golos (Voci – n.r.), care denunţă cu regularitate fraude în timpul scrutinelor în Rusia, s-au alăturat şi ei listei. Acest proiect a fost deja clasificat la jumătatea lui august “agent al străinătăţii”, conform agerpres.ro.

În ultimele luni în special, jurnalişti, militanţi şi media de opoziţie au primit clasificarea de “agenţi ai străinătăţii”.

Registrul include acum 72 de jurnalişti şi media. Peste 80% dintre ei au fost adăugaţi în ultimele zece luni, după ce această desemnare a putut fi aplicată şi în cazul indivizilor.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Șapte legi promulgate azi de Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi șapte legi. Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat, astăzi, următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru...

Caracteristicile adevăratului european

De Ziua Europei, cetățenii Bătrânului Continent au înțeles ce îi unește. Iată câteva criterii care caracterizează europeanul de astăzi: Să aibă o relație cu vecinul...

Gabriela Firea: „Primarul oamenilor sau primarul împotriva oamenilor? Asta au de ales bucureştenii pe 9 iunie!”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, spune că pe 9 iunie bucureştenii au de ales între „fapte concrete şi experimente ratate”, între „primarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă