În prag de alegeri, partidele se întrec în a face promisiuni electorale. Dacă Dacian Cioloş a lansat „Platforma 100 România“, un program de guvernare mai puţin politic, Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a provocat un adevărat şoc la o emisiune recentă de televiziune.
Premierul nu este membru de partid, dar are susţinerea a două partide, PNL şi USR. În criză de lideri, partidul lui Brătianu se asociază cu imaginea prim-ministrului tehnocrat, având, se pare, consimţământul acestuia. Dacă urmăreşti posterele partidului lui Nicuşor Dan, fotografia lui Dacian Cioloş pare decupată de pe internet. Sigur că o acţiune similară de imagine a încercat şi Partidul România Unită cu Victor Ponta.
Oamenii nu votează afişe, astfel încât prea puţin contează cât sunt bannerele de colorate şi ce imagini conţin. Oricum, după începerea campaniei electorale, propaganda se va reduce la cadrul intim al panourilor puse de primării şi pe bătălia de pe online.
Nu suntem în SUA, astfel încât la noi impresiile artistice sunt mai puţin importante pentru alegători. La ora apariţiei acestui comenta-riu deja se cunoaşte cine îi ia locul lui Barack Obama la Casa Albă.
Bătălia dintre un candidat antisistem, Donald Trump, şi democrata Hillary Clinton, considerată ca aparţinând establishment-ului, a fost extrem de dură. În cele din urmă a câştigat cel care a reuşit să convingă mai mulţi electori.
O copie palidă a apărut şi în România. Se încearcă impunerea unei teme similare. Lupta baronilor contra neprihăniţilor, în condiţiile în care procentul nemulţumiţilor faţă de reprezentanţii partidelor politice este extrem de mare în ţara noastră. Astfel a apărut partidul “pilotă“ USR, al cărui program politic e inexistent. Încearcă să convingă printr-un singur slogan: “În sfârşit ai cu cine“, inspirat dintr-o melodie celebră din anii 2004-2006.
Conform datelor existente pe piaţa sondajelor, PSD ar fi creditat cu 38%, PNL cu 30%, USR cu 8-10%, ALDE cu 6-7%, UDMR cu 6 %, restul neintrând în Parlament.
Potrivit Constituţiei, după validarea voturilor pentru alegerile parlamentare, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
O majoritate de 50 plus 1 la sută e mai uşor de obţinut de către PSD în alianţă cu ALDE.
Dar preşedintele îşi doreşte o construcţie guver-namentală în jurul PNL. Pentru acest deziderat e nevoie ca partidul lui Nicuşor Dan să prindă aripi. Dar de unde aceste voturi?
Sigur o să-mi spuneţi că sistemul care se ascunde sub perdeaua nonsistem veghează. Scoate voturile din pălărie, că doar Tătucu Stalin i-a învăţat că “nu contează cine votează, contează cine numără voturile“.
Despre PMP-ul lui Băsescu să-l trecem la capitolul amintiri cu Pic şi Poc.
Partidele tradiţionale au bazine electorale uşor identificabile. Contează care dintre formaţiuni mobilizează mai bine activul de campanie pentru scoaterea oamenilor la vot. Nu întâmplător Guvernul a ales data de 11 decembrie 2016 ca zi de alegeri. O prezenţă redusă la vot favorizează dreapta, spun specialiştii.
Din perspectiva activului de partid, PSD e mult mai disciplinat şi mai bine organizat. Cel al PNL e demobilizat şi destructurat de un parteneriat civil încă neînsufleţit între fostul partid al lui Băsescu şi tradiţionalii liberali.
PNL merge pe mâna lui Dacian Cioloş. I-a preluat programul şi l-a transformat în proiect politic. Sigur că acesta e mai calvinist faţă de cel al PSD, mai bovaric, în accepţiunea multor români, care suflă şi în pernă de frica batistelor cu bacili.
Dacă nu se creează emoţia, Cioloş pierde. Acea emoţie care a cata-lizat un procent semnificativ pentru victoria lui Klaus Iohannis. Din teoria comunicării politice se ştie că această stare poate fi mai uşor indusă maselor electorale când se luptă persoane şi mai greu în cazul unor identităţi formale, cum sunt partidele.
Câştigă partidul care îşi mobilizează mai bine alegătorii.
De ce a produs Liviu Dragnea un şoc? La emisiunea de la Rea-litatea tv de duminică, atunci când liberalii au adus sute de autocare la Bucureşti pentru susţinerea lui Cioloş, a promis reduceri revoluţionare la impozitul pe microîntreprinderi, zero pentru PFA-uri cu cifră de afaceri de până la 15.000 de lei, zero la CAS, zero la dividende pentru acţiuni, înfiinţarea Fondului Suveran, după modelul din Norvegia, pro-misiuni care-l poziţionează ca ultra-liberal. A identificat şi sursele de finanţare a deficitului public. El a calculat că statul poate aduna 98,2 miliarde de lei anual, în plus susţinând că are de unde plăti. Pare fantasmagoric ce propune domnia sa, dar din practică ştim că statele nu dau faliment. Nu mă pricep la calcule economice. Cum a calculat el deficitul? De 4% sau de 2%? Ca om de comunicare, pot mărturisi că ţinuta fermă, modul de prezentare a proiectelor financiare, felul angajant de a spune lucrurilor pe nume au făcut o impresie bună mai ales clasei de antreprenori, sătulă de zeci de mii de declaraţii fiscale şi de impuneri. Câteva soţii de parlamentari liberali chiar au îndrăznit să laude proiectul Dragnea.
E greu de crezut că astfel de bunătăţi pot fi puse pe masa românilor de Crăciun sau după Anul Nou. Numai prin reducerea CAS fiecare român ar câştiga cu 8% în plus.
Taraba electorală e plină. Să vedem cine cumpără, dar ideea Fondului Suveran, de grupare a tuturor companiilor de stat profi-tabile şi emiterea de obligaţiuni pe pieţele de capital, pare a fi o soluţie viabilă. Asta nu înseamnă că trebuie să-l credem pe teleormănean când ne face daruri. Cârcotaşii întreabă de ce nu a pus WC-uri în satele judeţului pe care l-a păstorit. Alţii de ce nu s-a făcut până acum ceva pentru bunăstarea românilor şi pentru reducerea poverilor fiscale.
Alegerile se apropie. E bine să măsurăm de două ori şi de-abia atunci să ne comandăm costumul de patru ani.
O singură recomandare. Nu vă luaţi pilotă. E bună şi pătura de la bunica.
