27.6 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăSpecialMorun de aproximativ 160 kilograme, descoperit la braconieri

Morun de aproximativ 160 kilograme, descoperit la braconieri

Poliţiştii de frontieră din Cernavodă au oprit pentru control, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o autoutilitară marca Renault în care se aflau două persoane. În autoutilitară au fost descoperiţi cinci saci din rafie, în care se aflau bucăţi de sturion din specia morun, în greutate de 155,6 kilograme.

Cei doi bărbaţi, cu vârste de 50 şi 52 ani, domiciliaţi în municipiul Mangalia, nu au putut prezenta documente legale pentru transportul şi provenienţa sturionului.

Ei au declarat faptul că au cumpărat exemplarul de morun tranşat de la două persoane necunoscute, în schimbul sumei de 4.650 lei.  Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării exemplarul de morun şi l-au predat unei societăţi comerciale de profil, urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea, transportul, comercializarea sturionilor capturaţi pe teritoriul României din mediul sãlbatic, precum şi a produselor şi subproduselor obţinute din aceştia, cu excepţia celor proveniţi din acvacultură pentru care se face dovada originii prin documente şi/sau marcaje justificative legale.

Tot sâmbătă, poliţiştii de frontieră din Midia au oprit pentru control, pe comunicaţia Corbu – Năvodari, un autoturism marca Daewoo Cielo, condus de cetăţeanul român P.N.C., în vârstă de 29 ani. În interiorul autoturismului au fost descoperite 9 lăzi din plastic, în care se afla cantitatea de 183 kilograme peşte din specii diferite. Conducătorul auto, domiciliat în judeţul Constanţa, nu a putut prezenta documente justificative pentru cantitatea de peşte. 

Cele mai citite

Trei telefoane și un scandal uriaș! Noi acuzații despre intervenția lui Trump la Cupa Mondială

Presa internațională susține că Donald Trump ar fi intervenit de mai multe ori pe lângă FIFA pentru anularea suspendării lui Folarin Balogun, iar cazul...

Zi decisivă pentru extrema dreaptă din Franța. Verdictul care poate schimba cursa prezidențială din 2027

Decizia este așteptată într-un moment în care RN conduce în majoritatea sondajelor de opinieMarine Le Pen se află în fața unuia dintre cele mai...

Summitul NATO de la Ankara testează unitatea Alianței

Europa vrea să convingă SUA că își asumă mai mult din povara apărăriiLiderii statelor membre NATO se reunesc marți și miercuri la Ankara, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă