10.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialMonumentele saline din Mureș și Harghita vor fi protejate prin lege

Monumentele saline din Mureș și Harghita vor fi protejate prin lege

Monumentele saline din Mureș și Harghita vor fi protejate prin lege, în cadrul proiectului SAMARIS, implementat de Muzeul Mureș, relatează Agerpres.

Managerul proiectului, arheologul Daniel Cioată, a declarat joi, la Târgu Mureș, că SAMARIS este un proiect interdisciplinar și a presupus mai multe puncte cercetare — arheologic, istoric, etnografic și de mediu într-o serie de situri de exploatare a sării.

Astfel, cercetătorii au studiat situl arheologic privind exploatarea sării de la Orșova, comuna Gurghiu, cel din Sărățeni unde există un castru roman și vama medievală a sării, ambele din județul Mureș, și cel din Comănești (comuna Mărtiniș), județul Harghita, unde a fost identificat un sit arheologic privind exploatarea sării din Epoca bronzului.

Au mai fost cercetate două fântâni cu apă sărată la Comănești și Corund (ambele din Harghita) și Băile Sărate de la Jabenița (Mureș), unde există o stațiune balneară abandonată, care a fost exploatată din 1830, și peisajele cultural-naturale la Gurghiu-Orșova (dealul Slatini) și Jabenița — lacul sărat 'la Gurețe', ambele din județul Mureș.

'Toate aceste monumente se află într-un proces avansat de degradare, atât din cauza factorilor umani, cât și a celor naturali. În cadrul acestui proiect SAMARIS au fost cercetate siturile din punct de vedere arheologic, istoric, etnografic, al mediului utilizându-se metode moderne. În cadrul proiectului inițiem operațiunea de clasare a monumentelor astfel încât ele să intre sub protecția legii, apoi asigurăm expertizarea științifică — localizare, delimitare, stabilirea zonelor de protecție, aerofotograme etc. — toată această documentație este depusă la Direcțiile Județene de Cultură Mureș și Harghita. Am realizat un ghid de bune practici adresat autorităților locale în care sunt descrise atât siturile respective, valoarea lor pe care am depistat-o în urma cercetării, cât și legislația și atribuțiile autorităților locale pentru protejarea și conservarea siturilor respective', a spus Daniel Cioată.

Teritoriul pe care s-a desfășurat cercetarea este situat în Bazinul Mureșului Superior, de la Defileul Deda până la Depresiunea Homoroadelor, aproape întreg teritoriul județului Mureș și partea sud-vestică a județului Harghita, deoarece este cea mai bogată zonă saliferă din România.

'În acest perimetru sunt semnalate manifestări saline accesibile exploatării preindustriale: aflorismente, zăcăminte de sare gemă la mică adâncime, izvoare și lacuri sărate, nămoluri sărate, sărături, vegetație halofilă. Un lucru extrem de important este că râul Mureș asigura în trecut legătura dintre aceste zone cu sare și zonele lipsite de surse de sare din Crișana, Banat și Câmpia Maghiară', a susținut Daniel Cioată.

Muzeul Județean Mureș a fost sprijinit în proiectul SAMARIS de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe — care a implementat în urmă cu un an proiectul 'SALT. Salvgardarea monumentelor de exploatare preindustrială a sării din estul Transilvaniei' — și a avut ca parteneri Direcția Județeană Pentru Cultură Harghita și Direcția Județeană Pentru Cultură Mureș.

Din echipa de cercetare au făcut parte arheologii Daniel Cioacă și Nicoleta Man, de la Muzeul Județean Mureș, Valerii Kavruc — arheolog, Simon Zsolt — istoric, Andreea Chiricescu — etnograf, Mihaela Sămărghițan — biolog, Ioana Cecălășan — arhitect și cercetătorul Maria Ștefan.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...
Ultima oră
Pe aceeași temă