17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialMoldova: Vladimir Voronin vrea să dea afară încă patru miniștri

Moldova: Vladimir Voronin vrea să dea afară încă patru miniștri

Liderul PCRM Vladimir Voronin a declarat, miercuri, că Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat i-ar fi promis că, la două luni după votarea Guvernului, cei cinci miniştri pe care comuniştii nu îi acceptă vor fi demişi, însă nu au respectat înțelegerea, relatează PRO TV Chişinău, informează Mediafax.

Dintre cei cinci, doar Oleg Efrim nu se mai regăseşte în Guvern, a declarat Voronin, care a adăugat că nu se ştie cum va acţiona dacă solicitările sale nu vor fi îndeplinite până la termenul care expiră peste o săptămână.

Ceilalţi patru sunt ministrul Educaţiei, Maia Sandu, ministrul Apărării, Viorel Cibotaru, ministrul Mediului, Sergiu Palijovici, şi ministrul Tineretului, Serghei Afanasenco.

“Şefii grupurilor parlamentare ne-au dat asigurări că după două luni aceste persoane nu vor mai fi în funcţie, numai unul dintre ei a fost eliberat, Oleg Efrim, restul – Viorel Cibotaru, Sergiu Palijovici, Maia Sandu, Sergiu Afanasenco – nu”, a declarat Voronin.

“Din ultimele discuţii, ei şi-au cam modificat promisiunile. Au spus că de fapt, oricărui guvern i se dă 100 de zile. Încă nu am discutat paşii noştri de mai departe”, a mai spus Voronin.

Vlad Filat şi Marian Lupu nu au comentat încă declaraţiile.

Guvernul Gaburici a fost învestit de Parlament cu votul deputaţilor PLDM, PD şi PCRM pe 18 februarie.

Cele mai citite

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă