13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMoga, pus din nou la zid

Moga, pus din nou la zid

Nico, Trupa Veche, Morandi & Wassabi, Marcel Pavel, Desperado si Tony Poptamas (cu doua piese), Tibi Scobiola, Rednex feat. RoMania, Simplu & Andra, Locomondo, Ionut Ungureanu (Provincialii) si New Effect feat. Moni-K sunt finalistii din selectia nationala Eurovision 2007, care se vor infrunta intr-un nou concurs, pe 10 februarie, cand va fi ales reprezentantul Romaniei la Helsinki.
Desi piesa “Dracula My Love”, compusa de Marius Moga si interpretata de Andra & Simplu, a castigat sambata seara detasat (la o distanta de peste 8.000 de voturi de urmatoarea clasata), calificandu-se in finala Eurovision din 10 februarie, acest succes a declansat un nou scandal. “Melodia se vrea a fi descalificata. Am inteles ca astazi se va forma o noua comisie care va analiza iarasi piesa, pe motiv ca refrenul ar fi fost cantat in 2005, la Premiile MTV. Daca nu le-a iesit cu plagiatul, vor sa gaseasca neaparat ceva rau la piesa asta, ca sa nu zica lumea ca s-au agitat degeaba. Regulamentul EBU spune ca piesa nu are voie sa fi fost difuzata inainte de 1 octombrie 2006. Ceea ce am prezentat noi in seara asta aici nu are nici o legatura cu colajul de la Premiile MTV. Am reluat o idee mai veche de-a noastra si avem voie sa facem asta. Am construit o cu totul alta piesa: muzica populara pe intro, parte de dans, alte strofe etc. Chiar daca o vor descalifica, noi suntem multumiti ca ne-am clasat la o asa mare distanta fata de celelalte melodii si ca am primit foarte multe voturi de la oameni (peste 10.000). Eu zic ca mai mult de atat nu avem ce sa dovedim. “Micul Mozart” a reusit sa-si faca in cei cinci ani, de cand a iesit puternic pe piata muzicala, o multime de dusmani, atat printre compozitorii consacrati, cat si printre cei tineri. Motivul? Succesul pe care piesele compuse de acesta il au la public si, implicit, preferintele artistilor pentru tanarul compozitor.

I-a dat in judecata pe cei care l-au acuzat de plagiat

Pentru a demonstra ca piesa “Dracula My Love” nu este un plagiat, saptamana trecuta Moga a facut un drum pana la Londra pentru o expertiza care sa-i dovedeasca nevinovatia. Excursia l-a costat peste 2.000 de euro, bani pe care vrea sa-i recupereze de la cei care l-au acuzat.
“I-am dat in judecata, iar de acum asa voi proceda cu cei care ma acuza. Urmeaza sa primeasca citatiile”, ne-a informat compozitorul.
Si in urma expertizei facute de TVR s-a stabilit ca piesa nu este plagiata dupa “When Religion Comes To Town” a lui E-Type. Mai mult de atat, Moga a luat legatura cu suedezul de la E-Type, care auzise deja de scandalul romanesc, si i-a trimis piesa sa o asculte.
Artistul a recunoscut ca atunci cand a compus piesa se afla undeva in Grecia si e posibil ca el sa se fi inspirat din vreo melodie auzita pe aici. I-a spus lui Moga ca piesa “Dracula My Love” este chiar mai buna decat a lui si ca il va ajuta sa o promoveze in Suedia.

Alte trei piese luate la puricat

“Ceea ce s-a intamplat anul acesta este incredibil si plin de nerusinare. Nu poti sa-ti bati joc de oameni, de presa, de juriu, de toata lumea. Cu Moga n-avem absolut nimic, dar nu putem s-o lasam asa cand primim mesaje de la lume. In continuare vin foarte multe e-mail-uri referitoare la piesa sa, pentru ca, pe langa prieteni, el are si foarte multi dusmani. Trebuie sa analizam sa vedem despre ce e vorba, macar sa avem o finala curata. Refrenul piesei a fost cantat la Premiile MTV, in 2005, deci nu este o piesa originala. Pe langa “Dracula, My Love”, comisia va analiza alte trei piese: “Well-O-Wee” (Rednex feat. Ro-mania), “Liubi, Liubi, I Love You” (Locomondo) si “Sinada” (New Effect feat. Moni-K) si va stabili cine va merge mai departe. Indiferent ce ar fi, de anul viitor cine mai depune piese pentru Eurovision trebuie sa aiba cel putin bun-simt”, spune Dan Manoliu, coordonatorul selectiei nationale pentru Eurovision.

Trupa Veche a vrut sa se retraga din concurs

Cu cateva minute inainte de cea de-a doua semifinala, membrii din Trupa Veche au vrut sa se retraga din semifinala, pe motiv ca eliminarea gemenelor de la Indiggo le schimba lor numarul din concurs, iar telespectatorii vor fi derutati si nu vor sti ce sa mai voteze. Intr-un final au renuntat la idee si astfel s-au calificat in finala. Marea finala va avea loc pe data de 10 februarie 2007. Modalitatea de jurizare va fi de 50% televoting si 50% juriu. În acest an, Romania este calificata direct in finala Eurovision Song Contest 2007, datorita locului 4 obtinut de Mihai Traistariu la editia din 2006 a competitiei europene, desfasurata la Atena.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...
Ultima oră
Pe aceeași temă