11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMoartea miliardarului Dan Petrescu, în presa internațională

Moartea miliardarului Dan Petrescu, în presa internațională

De la miliardarul invizibil despre care s-a scris foarte rar și care are cu o avere de aproape 3 miliarde de dolari, fiind cel mai bogat român, Dan Petrescu a ajuns să fie menționat în presa din toată lumea. Marile publicații internaționale, care au citat presa națională și presa din Italia au relatat despre moartea românului, dar și despre pe care l-au numit ,,miliardarul din umbră”, dar și despre relația sa apropiată cu Ion Țiriac.

Publicația Washington Post titrează: Miliardar român mort într-un accident aviatic cu avion privat, lângă Milano. Daily Mail scrie că: Unul dintre cei mai bogați români, soția și fiul său, de 30 de ani, sunt uciși într-un accident aviatic la Milano și publicația AlJazeera a postat: Miliardar român mort în accidentul aviatic de la Milano, iar materialele apărute în presa străine sunt cu zecile. Despre Dan Petrescu în vârstă de 68 de ani se știe că era extrem de bogat, dar imaginile cu el sunt extrem de rare, nu era o persoană căreia să-i placă să se expună. În ciuda faptului că avea foarte mulți bani, băiatul său de 30 de ani, Dan Stefan Petrescu, era cercetător în Canada și se afla în Italia pentru a participa la botezul copilului prietenilor săi. Botezul a avut loc cu o zi înainte, iar familiile se aflau în avion și se îndreptau către Olbia, Sardinia, unde urmau să o întâlnească pe mama în vârstă a lui Petrescu. Dan Petrescu avea dublă cetăţenie, română şi germană, soţia miliardarului, Regina Dorotea Petrescu, de 65 de ani, avea cetăţenie franceză, iar fiul lor Dan Ştefan, născut la Munchen, avea dublă cetăţenie.

Miliardarul decedat în tragedia aviatică de la Milano era un antreprenor de succes, cu foarte multe afaceri în domeniul imobiliar, proprietar de hipermarketuri, mall-uri, închiria terenuri unor centre comerciale și se ocupa cu închirierea mașinilor. Dan Petrescu a fost partenerul de afaceri al lui Ion Țiriac. Cei doi au făcut afaceri imediat după Revoluție, implicându-se în proiecte imobiliare. Afacerile conduse de Dan Petrescu mergeau atât de bine și însuși Ion Țiriac a declarat că Petrescu are o avere mai mare decât a lui.  Necunoscut publicului larg şi îmbogăţit la începutul anilor ’90 ca angajat al grupului de firme Ţiriac, Petrescu a făcut miliarde de euro prin diferite offshore-uri. Cum a făcut întreaga avere? Zeci de hypermarketuri cunoscute au fost clădite pe terenurile sale, construite de el şi închiriate pentru 10-20 de ani la cheie, companiilor operatoare, iar lunar, numai din astea încasează milioane de euro. Mai mult este asociat în afacerile familiei Țiriac: Unicredit Țiriac Bank, holdingul Rocar și multe alte business-uri.

Apropiații îl descriau ca pe o persoană modestă, timidă care conducea mașini vechi, se îmbrăca modest și zbura adesea la Monte Carlo, unde locuia, cu zboruri low-cost. Era o persoană umilă. Printre numeroasele sale proprietăți, există și o vilă în Sardinia, unde îl aștepta mama sa de 98 de ani: aici, de-a lungul anilor, a stabilit relații importante în sectorul construcțiilor. Petrescu a părăsit Bucureștiul joia trecută la bordul avionului Pilatus PC12, o turbopropulsă monomotor care poate găzdui opt pasageri. Tragedia aviatică de duminică s-a produs la trei minute de la decolarea de pe aeroportul Linate din Milano: avionul Pilatus PC-12 a deviat de la ruta stabilită, iar în mai puțin de un minut a dispărut de pe monitoare, fără a cere să se întoarcă de urgență pe aeroport, iar aeronava de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o clădire goală de la marginea orașului Milano, unde la fața locului au fost suprinse imagini cu avionul în flăcări. Jurnaliștii italieni au scris că cel mai probabil pilotului în vârstă de 68 de ani i s-ar fi făcut rău și astfel a pierdut controlul. Printre pasagerii decedați se aflau soția și băiatul, un prieten canadian al fiului, Julien Brossard, în vârstă de 35 de ani, Filippo Nascimbene, în vârstă de 32 de ani, manager la firma de consultanță Start Hub din Milano, soția sa Claire Stephanie Caroline Alexandrescu, în vârstă de 33 de ani, manager de publicitate la Pernod Ricard, născută în Franța, fiul lor de un an, Raphael și mama Carolinei Alexandrescu, Miruna Anca Wanda Lozinschi, în vârstă de 65 de ani.

După moartea celui mai bogat român acum se discută despre cum va fi împărțită sau cui va reveni întreaga avere. Cert este că Dan Petrescu era căsătorit a doua oară, iar de averea sa cel mai probabil se va bucura însuși asociata sa de business, pentru că mama omului de afaceri în vârstă de 98 de ani cu siguranță că nu ar mai putea să se ocupe de afacerile fiului său, iar fosta sa soție, cu siguranță că nu și-ar dori să fie implicată în business-uri de sute de milioane de euro sau chiar miliarde de euro, vorbeam despre cifra de 3 miliarde care poate crește sau scădea în funcție de cum evoluează piața imobiliară.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă