5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialMisterioşii adepţi ai ieromonahului eretic Inochentie

Misterioşii adepţi ai ieromonahului eretic Inochentie

Un grup religios controversat de la începutul secolului XX reînvie într-o mânăstire de lângă Odesa. Sectanţii sunt convinşi că tocmai aici se va săvârşi cea de-a doua revenire a lui Iisus Hristos pe Pământ, relatează publicaţia ucraineană Segodnea, citată de Agerpres.

În urmă cu câţiva ani, a făcut multă vâlvă cazul pustnicilor din Penza, centrul Rusiei. Atunci, 30 de persoane s-au dus să locuiască într-o peşteră în aşteptarea sfârşitului lumii. Această istorie riscă să se repete în Ucraina şi anume la Odesa (sudul Ucrainei), considerată centrul ereziilor din regiune, unde sunt concentraţi susţinători ai sectei inochentiştilor, dezmembrate în anii 20 ai secolului trecut, notează publicaţia citată.

Potrivit Segodnea, în zilele noastre, ar exista câteva mii de adepţi ai ieromonahului eretic Inochentie (de la Balta) în regiune, iar cei mai mulţi – în Republica Moldova şi România. Inochentiştii din Odesa cred în Apocalipsă şi intenţionează să întâmpine sfârşitul lumii într-o mânăstire subterană, construită în 1913 între satele Lipeţkoe şi Kuibâşevo.

Succesorii de astăzi ai învăţăturii ieromonahului Inochentie, despre care se spune că avea o putere extraordinară şi făcea minunui au degajat intrarea în mănăstirea subterană ce seamănă cu o catacombă şi au amenajat 18 chilii şi beciul pentru vin. „Nu ne lăsăm până nu vom amenaja treptat întreaga mănăstire şi vom construi aici Noul Paradis” – a declarat reporterilor Segodnea Serafim, liderul inochentiştilor din zonă.

Cei mai vârstnici locatari ai catacombei au peste 80 de ani, este vorba de un bătrân Demian şi de o fostă călugăriţă creştină, care de ani de zile bate la uşile Patriarhiei de la Moscova pentru ca Biserica Rusă să-l treacă în rândul sfinţilor pe ieromonahul Inochenti de la Balta, considerat drept eretic de Biserica Ortodoxă Rusă.

În prezent, comunitatea inochentiştilor numără câteva mii de oameni, în principal descendenţi ai primilor adepţi ai mişcării create în jurul ieromonahului Inochentie. Aceştia sunt rezidenţi în Republica Moldova şi România. Ei se adună de două ori pe an la mănăstirea de lângă Odesa, numită şi „Noul Paradis” – la 19 ianuarie, de Bobotează şi, la 2 august, de Sf.Ilie.

Atunci cânt va fi integral restabilită mănăstirea, inochentiştii se vor strânge cu mic cu mare să aştepte sfârşitul lumii, spune şeful comunităţii.

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, subordonate Patriarhiei Moscovei, nu şi-au schimbat însă atitudinea faţă de ieromonahul făcător de minuni de la Balta, la începutul secolului XX. „Ei nici măcar nu pot fi numiţi creştini, Noi credem în Iisus Hristos Mântuitorul şi-i aducem rugăciunile noastre, iar ei îl consideră pe Inochentie drept Dumnezeu, nici măcar sfânt, ci Dumnezeu” – a explicat purtătorul de cuvânt al eparhiei Odesa, părintele Serghi.

Din literatura de specialitate aflăm că inochentiştii sunt o sectă care a fost întemeiată de ieromonahul de la mănăstirea Balta Inochentie Levizor. Inochentiştii mărturisesc sfârşitul apropiat al lumii, neagă căsătoria şi viaţa de familie, interzic în caz de boală folosirea ajutorului medical. Inochentiştii aduc o mare veneraţie Arhanghelului Mihail. În timpul reformelor socialiste din Republica Moldova, inochentiştii refuzau să intre în kolhozuri, refuzau să livreze grâul la stat etc. În 1945-46 în oraşul Bălţi, s-a format o comunitate de inochentişti cu un pronunţat caracter monarhic.

Cele mai citite

2025, un an dificil pentru recrutare: alegerea între angajați performanți și salarii mai mici

Anul 2025 se preconizează a fi unul complicat pe piața muncii, cu provocări majore pentru firmele de recrutare. Negocierea pachetelor salariale devine tot mai dificilă,...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

China va emite titluri speciale de trezorerie în valoare de 411 miliarde de dolari pentru stimularea economiei

Autoritățile chineze au anunțat că vor emite, anul viitor, titluri speciale de trezorerie în valoare de 3.000 de miliarde de yuani (411 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă