22.2 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSpecialMinistrul Comunicaţiilor, explicaţii despre motivele suspendării SEAP

Ministrul Comunicaţiilor, explicaţii despre motivele suspendării SEAP

Normele de aplicare a noului pachetului legislativ privind achiziţiile publice urmează să fie aprobate în şedinţa de Guvern din 2 iunie, iar procedurile de achiziţie în desfăşurare se derulează fără impedimente, a declarat luni, ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Marius Bostan, într-o conferinţă de presă. 

'Noul pachet legislativ privind achiziţiile publice a fost publicat în Monitorul Oficial pe 23 mai anul acesta şi a intrat în vigoare acum 6 zile. Pentru utilizarea corespunzătoare a SEAP este necesară aprobarea şi publicarea normelor de aplicare a noului pachet legislativ privind achiziţiile publice. Normele de aplicare urmează a fi aprobate în şedinţa de Guvern din 2 iunie', a precizat ministrul Comunicaţiilor, citat de Agerpres. 

Potrivit sursei citate, Agenţia pentru Agenda Digitală a pregătit din timp actualizarea noilor funcţionalităţi SEAP potrivit cerinţelor noii legislaţii iar după apariţia acestor norme se vor putea demara noi proceduri de achiziţie conform legislaţiei aprobate. 'Se fac testări de funcţionalitate pe noul pachet legislativ, procedurile de achiziţie aflate în desfăşurare se derulează fără impedimente conform vechii legislaţii. Ştirea că sistemul achiziţiilor publice ar fi blocat este falsă', a subliniat Marius Bostan. 

Ministrul de resort a explicat, totodată, că, după intrarea în vigoare a pachetului de norme, vor putea fi demarate achiziţii ce depăşesc pragul cumpărării directe conform Legii 98/2016 privind achiziţiile publice (23.227.215 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de lucrări, 600.129 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de produse şi de servicii, 3.334.050 lei, pentru contractele de servicii care au ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice – n.r.). 

Ministrul Comunicaţiilor a reamintit că directivele privind achiziţiile publice au fost aprobate de Comisia Europeană în 18 aprilie 2014 iar Guvernul României de la acea dată ştia cu mult înainte că va avea de transpus aceste directive. 'Pachetul de legi care asigură transpunerea acestora a fost transmis spre Parlament după un an şi şase luni. După circa şapte luni de dezbateri, legile au fost publicate în Monitorul Oficial', a mai spus Marius Bostan. Conforma acestuia, hotărârile care vor intra spre aprobare în şedinţa Executivului din 2 iunie au peste 140 de pagini şi au făcut obiectul unei proceduri de preconsultare publică începând cu 15 ianuarie 2016. Conform ministrului, au fost peste 800 de amendamente inserate. 

Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice a anunţat săptămâna trecută că Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP) nu va fi funcţional în perioada 26 mai – 15 iunie, din cauza unor disfuncţionalităţi de natură tehnică şi operaţională de la nivelul sistemului apărute odată cu intrarea în vigoare a noilor legi în domeniul achiziţiilor publice. 

Fostul premier Victor Ponta a afirmat, luni, că dezastrul administrativ generat de întreruperea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), "din cauza exclusivă a incompetenţei Guvernului de tehnocraţi", este cel mai întemeiat şi corect motiv pentru depunerea unei moţiuni de cenzură imediat după 15 iunie. Potrivit acestuia, transpunerea directivelor europene privind achiziţiile publice a fost realizată de Guvern în cursul anului 2015, fiind trimis în Parlament sub forma pachetului legislativ în luna octombrie. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă