19.9 C
București
luni, 15 august 2022
AcasăSpecialMinerii ar trebui să se reorienteze spre turism

Minerii ar trebui să se reorienteze spre turism

Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării, a spus „României libere“ că a insistat pentru închiderea minelor din Depresiunea Petroşani şi reconversia profesională a minerilor spre alte domenii sustenabile. Situația cea mai delicată este, azi, la Complexul Energetic Hunedoara aflat în insolvență.

„Mine­rii, ca peste tot în lume, sunt extrem de în­­­căpăţânaţi şi vor să scormonească în mină în continuare, chiar dacă li se spune că în turism sau servicii ar avea o viaţă mult mai uşoară şi prosperă”, explică Ionescu, atrăgând totuşi atenţia că iniţial veniturile foştilor mineri s-ar putea înjumătăţi în cel mai bun caz. Expertul în management Valentin Ionescu a explicat „României libere“ că la CEH se vinde sub preţul de cost de 25 de ani. “Mintia, din păcate, produce energie în pierdere şi a fost subvenţionată ani de zile, iar exploatările miniere nu mai au subvenţii de ani de zile, în baza Regulamentului 1.407 din 2002 al Comisiei Europene”, spune Ionescu. Una dintre cele mai grave probleme ale termocentralelor este adaptarea la normele de mediu. Pe 23 februarie apărea ştirea că Mintia şi Paroşeni ar putea fi închise, pentru că agenţia locală de mediu nu mai tolerează funcţionarea lor fără instalaţia de desulfurare. Decizia APM Deva a fost atacată în instanţă.

Valentin Ionescu a arătat pentru „România liberă“ că puterea calorică medie a cărbunelui extras de minele CEH este în medie de 3.482 de calorii per kilogram. “În Polonia este 6.000. Dar şi în Depresiunea Petroşani există vârfuri de putere calorică. La Câmpul lui Neag, puterea calorică a cărbunelui este de 2.700, iar la Iscroni este de 5.200 de calorii pe kilogram”, spune expertul.

Două treimi, disponibilizați

Procedura de insolvenţă în care acum CEH este o soluţie “dacă e asumată şi administrată corect”, a spus specialistul în insolvenţă Remus Borza, citat de Capital. Dar nu orice procedură de insolvenţă rezolvă problemele. “RAAN e în insolvenţă de trei ani, a intrat în faliment. Hunedoara e în insolvenţă şi o să intre în faliment”, a explicat Borza.

CEH a ajuns aşa din cauza ma­nagementului slab şi intervenţiei statului. „Sectorul minier trebuia reformat în 1990”, spune Borza, referindu-se la exemplul polonez. Acum, din 6.300 de salariaţi ar trebui să rămână 2.000 de mineri la minele ce mai funcţionează – Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, şi 700 de angajaţi la termocentralele Mintia şi Paroşeni. Mintia e una din cele mai detehnologizate termocentrale din ţară şi dă energia cea mai scumpă. Ar putea fi folosită doar ca back-up într-un moment excepţional, de cădere a sistemului energetic naţional. „Noi avem 24.000 MW putere instalată, la un consum ce nu a depăşit niciodată 9.000 MW. Însă compania poate ajuta la serviciile tehnologice de sistem pe zona de Nord”, spune Remus Borza. 

Costuri

Datorii istorice

Costurile de producţie a energiei la CEH sunt de două ori mai mari decât preţul pieţei, ceea ce ar duce la decapitalizarea societăţii. GMC propune „compensarea datoriilor la statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin preluarea în contul creanţei a exploatărilor miniere, în cuantumul rezultat în urma unui raport de evaluare. Exploatările se pot constitui într-o societate de închidere a minelor cu ajutor de stat, cel puţin până în 2018“. CEH are datorii totale de 1,5 miliarde lei, potrivit raportului GMC, din care 1,2 miliarde la Ministerul Finanţelor (adică arierate fiscale, cu tot cu penalităţile aferente). Propunerea GMC va fi evaluată de Adunarea Creditorilor CEH, ce va decide planul de restructurare. Problema este că în ultimii ani a scăzut preţul energiei la megawatt. “Chiar şi dacă s-ar pune problema să vinzi peste cost, nu are cine să ia cărbunele. Nu ştiu dacă se pot previziona în acest moment cheltuielile pe două mine, ca să aprovizioneze Paroşeni. Nu şi Mintia Deva, care produce în pierdere de peste 20 de ani”, a opinat Valentin Ionescu.

3.600 de salariaţi ar trebui concediaţi la Complexul Energetic Hunedoara, pentru a se încerca măcar o stabilizare a companiei pe linia de plutire.

Cele mai citite

Ziua Marinei, celebrată în mai multe orașe

Forţele Navale Române sărbătoresc astăzi Ziua Marinei la Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Mangalia, Brăila, Galaţi şi Bicaz, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).Manifestările de la Constanţa vor începe...

Ziua Marinei, celebrată în mai multe orașe

Forţele Navale Române sărbătoresc astăzi Ziua Marinei la Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Mangalia, Brăila, Galaţi şi Bicaz, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).Manifestările de la Constanţa vor începe...
Ultima oră
Pe aceeași temă