Guvernul propune un scenariu de relaxare fiscală şi de creşteri de cheltuieli în sectorul bugetar, cu riscuri indubitabile pentru stabilitatea economică pe termen lung, fără a scoate o vorbă despre două supape prin care continuă să alimenteze mafia căreia îi e fără încetare dator.
Cu un avânt muncitoresc de zile mari, sleitul Guvern Ponta a pregătit pe ultima sută de metri a vieţuirii sale o bombă care, dacă nu va fi dezamorsată măcar în ultimele secunde, va exploda şi va tot exploda mult timp după ce din Epoca Plagiatorului-Inculpat va mai fi rămas doar amintirea. E vorba, aşa cum am mai scris, de relaxarea fiscală abruptă, prin rescrierea Codului fiscal, concomitent cu angajarea unor cheltuieli astronomice în sectorul bugetar, pe segmentul salarii şi pensii speciale.
Oricât de roz ar putea părea, la prima vedere, perspectiva unei fiscalităţi fără precedent de prietenoase, problema de fond e una simplă: creşterea halucinantă a cheltuielilor cu salariile angajaţilor (în jurul a 70%) anulează, practic, potenţialul succes pe care l-ar avea, de pildă, reducerea TVA. Vor trebui dirijaţi atât de mulţi bani de la buget pentru a susţine aceste creşteri, iar asta lună de lună şi an de an de aici încolo, încât se pune, logic, întrebarea: cu ce ne-am alege, la modul real, din povestea asta?
Cu ce? Cu siropoasa creştere a consumului, aşa cum tot perorează cuplul Ponta-Teodorovici? Păi oglinda asta proiectează imagini false. Având în vedere structura economiei româneşti, probabil că unii vor consuma ceva mai mult, dar acel „mai mult” îl vor consuma din import, căci producţia locală rămâne una firavă. Iar dacă adăugăm aici perfect ignoratul detaliu, anume că respectivele majorări salariale s-ar face în lipsa oricărei reforme a sectorului bugetar, astfel încât performanţele acestuia să crească, devine limpede faptul că Executivul PSD nu îşi propune altceva decât să cumpere voturi cu bani publici şi cu riscul de a arunca în aer stabilitatea macroeconomică a ţării, în perspectiva dublului exerciţiu electoral din 2016 (locale şi parlamentare).
Dar nu voi mai insista pe partea asta pentru că există riscul de a mă repeta sau de a relua aici argumente similare venite, în ultima vreme, pe o gamă largă de canale.
Voi atrage, în schimb, atenţia asupra unui alt fapt: acela că Ponta, Guvernul pe care îl conduce şi partidul care, mai nou, controlează şi Guvernul, dar şi pe Ponta nu au adus nicio clipă în discuţie necesitatea de a închide urgent robinetele prin care se scurg în taină miliarde de euro, cu dedicaţie politică. O practică veche, e drept, care s-a perpetuat şi pe vremea PDL, dar o practică pe care PSD nu doar că nu a desfiinţat-o, deşi a avut toate instrumentele pentru a o face, ci a dus-o pe noi culmi de progres.
Pentru că mă întreb, de pildă, de ce ar trebui să fiu de acord eu, cetăţeanul Laurenţiu Mihu, cu reduceri masive de taxe care, teoretic, dau bine în ochii oricărui contribuabil, dar care, până una-alta, introduc în ecuaţie în primul rând un risc masiv de instabilitate la nivel macroeconomic? În paranteză fie spus, însuşi Guvernul Ponta recunoaşte că deficitul bugetar se va duce aproape dublu în sus, iar asta fără să luăm în calcul creşterea salariilor din zona bugetară.
De ce, deci, să fiu de acord să îmi asum acest risc în condiţiile în care nu se va schimba şi paradigma cheltuirii banului public? Cu ce mă voi alege dintr-o relaxare care îşi propune să atragă o colectare mai largă, dacă o mare parte din bani va fi dirijată spre creşteri salariale fără acoperire în capacităţile economiei reale şi, mai mult, dacă o altă mare parte din bani va continua să plece de la buget în mod total netransparent? Şi vorbim, doar în acest ultim caz, al alocărilor opace de fonduri, de miliarde şi miliarde de lei.
Prin urmare, v-aş propune ca, atunci când vă scufundaţi în tumultul discuţiilor despre noul Cod fiscal, să fiţi cu băgare de seamă la două subiecte despre care Guvernul Ponta nu zice nici pâs când ne vinde ultimeele gogoşi pe care le-a fabricat în subsolurile-i insalubre:
1. Alocările de bani către administraţia publică locală. Din 2013, deci cu ordin de la Guvernul Ponta, nu de la altcineva, fondurile acestea pleacă de la bugetul central via Ministerul Dezvoltării Regionale prin ordin de ministru. Moda a fost introdusă pe vremea când şeful acestui portofoliu era Liviu Dragnea, actualmente jupânul absolut al PSD şi al Guvernului, respectiv condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în prima instanţă, pentru fraude la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, din 2012.
Până în 2013, alocările se făceau prin hotărâre de guvern. Diferenţa? Hotărârile de guvern sunt publicate în Monitorul Oficial, în timp ce ordinele de ministru, nu.
În primul caz, cetăţeanul putea să afle exact traseul banilor – câţi şi unde anume se duc, în ce oraş, spre ce comună, pentru ce proiect. Că se răscula sau nu, că se supăra au ba, asta era treaba lui. Important, însă, era că măcar putea să afle. De pildă, Guvernul Boc a fost aspru criticat pentru alocările pe care le făcea, dar asta în primul rând pentru că toată lumea, dar toată lumea, putea să acceseze acele informaţii. În 2013, însă, „cel mai cinstit Guvern” a tras obloanele şi a modificat radical regulile, astfel încât ceea ce Ponta şi Dragnea trimiteau la baronii lui Dragnea să nu mai fie pe radarul publicului.
Ultima oară când Ponta şi Dragnea au profitat de această manevră absolut nedemocratică a fost cu ocazia rectificării bugetare, operată la sfârşitul lunii iulie. Aşa cum recent a dezvăluit în exclusivitate România liberă, proiectul de rectificare pus la 24 iulie pe site-ul Ministerului Finanţelor indica la capitolul venituri, cheltuieli, deficit bugetar nişte cifre. Ei bine, în documentul pelcat la Monitorul Oficial după şedinţa de Guvern din 28 iulie cifrele erau cu totul altele: mai mici la venituri (cu circa 60 de milioane de lei), mult mai mari la cheltuieli (cu circa 600 milioane lei) şi aberant la deficit (aproape dublu decât cu patru zile înainte).
De atunci şi până acum, aţi auzit vreo explicaţie de la Ponta, Dragnea sau Teodorovici? Păi nici n-aţi fi avut cum. Primul a plecat imediat în America, al doilea a tăiat-o în Brazilia, ultimul a ars-o liniştit prin cluburi. Mai mult decât atât, Ministerul Dezvoltării, condus până la condamnarea-i celebră de însuşi Liviu Dragnea, în prezent condus de o doamnă din anturajul lui Liviu Dragnea, s-a trezit la rectificare cu 3,6 miliarde de lei (1,6 miliarde pentru cofinanţări de proiecte pe fonduri europene, iar 2 miliarde pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală – care, apropo, finanţează de la bugetul de stat proiecte de infrastructură care ar fi eligibile pentru atragerea de fonduri europene, deci risipa cred că se vede din Cer!). În proiectul publicat pe 24 iulie de Ministerul Finanţelor aceste sume nu se regăseau. Ele au apărut, însă, după şedinţa de Guvern din 28 iulie, aşa, fără nicio explicaţie. Să ţinem, însă, cont de faptul că în intervalul respectiv Dragnea, proaspăt câştigător al şefiei PSD, după ce îl umilise pe Ponta via Rovana Plumb, i-a convocat la partid pe Ponta şi pe Teodorovici pentru discuţii pe marginea rectificării (deci, iată, am avea o posibilă explicaţie pentru pirueta pe banii noştri de care se bucură acum baronii).
Aveţi, vă rog, în vedere faptul că acest mod netransparent de a aloca resurse publice nu doar că poate ascunde sâmburii unei risipe, cu siguranţă şi pe al asigurării fluxului pentru şpăgi grase, dar şi întăreşte influenţa şi puterea grupurilor de interese aglomerate în fiecare judeţ, în jurul fiecărui baron local. Iar asta nu face altceva decât să distorsioneze jocul democratic, dincolo, bineînţeles, de aruncarea banilor în guri care nu se mai satură.
2. Fondul de rezervă bugetară. Asta e o gaură neagră despre care, din nou, nu aţi auzit şi nu am auzit vorbindu-se în aceste zile, în care Guvernul Ponta se chinuie să ne bage în ochi relaxarea fiscală fără noimă pe care o propune.
Deşi s-ar fi calificat ca o prioritate imediată asupra căreia guvernarea USL să se aplece de cum a preluat frâiele puterii, evident nu s-a calificat.
De ce? Pentru simplul motiv că din acest fond partidul de guvernământ alimentează, pe criterii pur politice, proiectele care îi convin din punct de vedere electoral.
Şi nu se poate invoca faptul că distinsul plagiator-inculpat Ponta sau domnia sa, condamnatul Dragnea, nu ar fi la curent cu viciile acestui mecanism.
Consiliul Fiscal a atras atenţia încă din 2012 asupra abuzurilor cărora le poate cădea pradă pentru că "legea nu precizează însă explicit categoriile de cheltuieli care pot fi angajate din fondul de rezervă şi nici nu există limitări legate de cuantumul sumelor alocate, ceea ce oferă spaţiu pentru alocări discreţionare şi netransparente".
Or, la noi, Guvernul îl fixează iniţial la circa 200 milioane lei, pentru ca la încchiderea execuţiei bugetare sumele scurse din el să fie şi de 10 ori mai mari. Mai mult, suma alocată pentru urgenţe – căci pentru asta cică există acest fond, pentru urgenţe – este atât de mică încât adesea cei care doresc să o găsească trebuie să folosească un microscop ultimul răgnet. Acum doi ani, de exemplu, către urgenţe şi evenimente neprevăzute a plecat de la acest fond neverosimilul procent de 2%.
Nu vi se pare incredibil? Ar cam trebui, căci e pe banii voştri!
Şi atunci să te mai întrebi cum, per total, a ajuns Guvernul să provoace bugetului o pagubă de 1,1 miliarde euro în urma cheltuirii banilor publici, după cum, de exemplu, releva Curta de Conturi în raportul pe 2013?
Ce să te mai întrebi, când răspunsul e sub ochii noştri!
Prin urmare, când băieţii încarcă asemenea sume, bătându-şi joc într-un asemenea hal de resursa publică, de ce aş accepta eu, cetăţeanul Laurenţiu Mihu, ca Ponta şi PSD să pună în pericol echilibrul macroeconomic al României, prin Codul lor fiscal şi alte măsuri strict populiste, având ca bază doar promisiunea – atenţie, nu calculu, ci promisiunea! – că la final mă voi trezi în Raiul bunăstării?
Dacă paradigma cheltuirii banului public nu se schimbă din temelii, dacă până şi fărâma de transparenţă care exista până în 2013 a fost aneantizată, de ce i-am crede azi că au intenţii bune şi calcule pe măsură pentru un viitor îndelungat şi îndestulat?
Raportul Consiliului Fiscal pe 2011, publicat în 2012 şi din care am citat şi mai sus, mai punea în lumină un lucru: "În practica internaţională, bugetele naţionale includ un nivel al fondului de rezervă cuprins de regulă între 1 şi 3% din totalul cheltuielilor publice, limită stabilită de Parlamentele naţionale care sunt informate în mod regulat de către Guvern privind cuantumul şi destinaţia cheltuielilor angajate din acest fond. Cele mai bune practici din domeniul programării bugetare, potrivit unui studiu al FMI, prevăd condiţionalităţi ferme privind accesul la fondul de rezervă, natura cheltuielilor care pot fi aprobate, frecvenţa raportării către legislativ a gradului de utilizare al fondului de rezervă". Nu vă sună, oare, ca mustind de bun simţ observaţiile Consiliului fiscal de la acea vreme? Dar au făcut ceva în acest sens Ponta, Dragnea, Tăriceanu şi toţi cei care au deţinut puterea în aceşti ultimi trei ani?
Nu, nu au făcut.
Preocuparea lor a fost una singură: cetăţeanul să ştie cât mai puţin, spre deloc, despre ceea ce ei fac cu banii lui.
În schimb, îi mai cer ceva acum: să-şi piardă minţile şi să îi lase să facă franjuri perspectivele oricărui echilbru, pentru că, nu-i aşa?, mafia mai vrea o gură de aer.
