16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialMieii din România, salvați de sărăcie

Mieii din România, salvați de sărăcie

Anii trecuți, la mijlocul lunii martie, oile ieșeau deja în iarbă, remarcă fermierii. În 2010 însă, sunt slabe șanse ca acest lucru să se întâmple chiar și la 1 aprilie. Iarna prelungită și faptul că Paștele va sosi mai devreme îi pun în dificultate pe crescătorii autohtoni, ai căror miei nu vor atinge greutatea optimă pentru sacrificare. Într-o astfel de logică, soluția imediată pentru piața internă ar constitui-o importurile masive de carne. Totuși, unii crescători mai speră că mielul românesc va fi vedeta Paștelui 2010, chiar dacă animalele bune de sacrificat sunt mai puține decât ar fi trebuit. Cum e posibil totuși așa ceva? Răspunsul îl dau de la sine, cred unii crescători, posibilitățile tot mai scăzute ale românilor, afectați deja de spectrul crizei economice. „La puterea de cumpărare actuală, mult mai scăzută decât în anii trecuți, vor fi suficienți miei de la crescătorii interni. Și aici mă refer la producătorii mici. Ei, oricum, îi furajează mai bine”, spune Andrei Marcel, președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine (SNCOC). Există și mari producători care nu au luat o decizie și doar pândesc piața. În rest, mulți dintre crescătorii ai căror miei vor fi prea mici de Paște vor fi nevoiți să mai aștepte câteva luni pentru a livra animalele la export. Ioan Giurgiu, oier din Vurpăr  (Sibiu), se află în această situație: nu va tăia pentru piața internă nici un miel din cei 600 pe care îi are. „Abia dacă au vreo 6 kilograme, dar ca să-i scoți pe piață ar trebui să aibă 10 kilograme.”

 

 

Cele mai citite

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...

Grupul BVB a obţinut un profit în creştere cu 68% în primele trei luni

Grupul BVB a raportat un profit net de 2,96 milioane de lei pentru primul trimestru din 2024, în creştere cu 68%, respectiv 1,2 milioane...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...
Ultima oră
Pe aceeași temă