13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialMexicul a legalizat consumul de canabis în scop medical

Mexicul a legalizat consumul de canabis în scop medical

Deputații mexicani au adoptat ieri definitiv o lege care autorizează utilizarea medicală și științifică a canabisului, sub impulsul lui președintelui Enrique Pena Nieto, a cărui țară este grav afectată de violențele cartelurilor de droguri.

Legea va permite cultivarea, recoltarea, prepararea, cumpărarea, deținerea, comercializarea, transportul și utilizarea canabisului în scopuri medicinale și științifice. Textul, deja adoptat de senatori în decembrie, mai trebuie să fie promulgat de șeful statului, transmite Agerpres, care citează AFP.

Președintele Pena Nieto s-a opus multă vreme oricărei relaxări a legislației privind consumul acestui drog, într-o țară în care violențele legate de traficul de stupefiante s-au soldat cu peste 177.000 de morți și 30.000 de dispăruți.

Această schimbare de poziție s-a produs în urma mai multor cazuri foarte mediatizate, printre care o decizie istorică a Curții supreme din noiembrie, care autoriza patru persoane să utilizeze marijuana în scop personal și recreativ, potrivit sursei citate.

Schimbarea poziției președintelui mexicani intervine într-un context de legalizare progresivă a marijuana în cele două Americi, după decizia de pionierat a Uruguayului, devenită în decembrie 2013 prima țară din lume care a legalizat producția, distribuția și consumul de canabis.

Alte țări din regiune, precum Columbia și Chile, și-au relaxat și ele poziția în domeniu. La finalul lui martie Argentina a autorizat utilizarea terapeutică a uleiului de canabis, dar a menținut interdicția de a cultiva planta.

Cele mai citite

Tot mai mulți oameni aleg să mănânce acasă. Fast-food-urile caută noi soluții să atragă clienți

Giganții globali de fast-food sunt nevoiți să regândească strategiile de marketing. Tot mai mulți oameni, afectați de inflație, aleg să mănânce acasă. McDonald's și Starbucks...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

Platforma OnlyFans se confruntă cu o anchetă în Marea Britanie

Autoritatea britanică de reglementare în domeniul mass-media, Ofcom, a deschis o investigație pentru a stabili dacă site-ul OnlyFans, destinat exclusiv adulților, face suficiente eforturi...
Ultima oră
Pe aceeași temă