22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialMeteorologii anunţă vreme însorită de luni

Meteorologii anunţă vreme însorită de luni

Vreme înnorată şi azi, atât în sud, cât şi în vest, în timp ce restul regiunilor soarele se zăreşte totuşi şi el. Ploile nu lipsesc, dar sunt reduse cantitativ şi se vor arăta la nivel local în Banat şi Crişana, potrivit Realitatea.net.

Izolat, sunt posibil câţiva stropi şi prin Maramureş, Transilvania şi Oltenia, ca şi în Muntenia. Vântul atinge cote moderate în sud, dar spre Delta Dunării şi zona litoralului, rafalele vor fi destul de serioase. Maximele, mai mici decât ar fi normal în această perioadă, se vor încadra între 17 şi cel mult 24 de grade.

Nu iese soarele nici sâmbătă în Bucureşti, dar chiar dacă norii stau grămadă, măcar nu se anunţă ploi. Vântul însă va aduce un aer tomnatic Capitalei, mai ales că nici maxima nu va trece de 22 de grade.

Duminică norii stau grămadă în estul, sudul şi vestul ţării, dar ploile sunt slabe şi pe arii restrânse. În rest, mai iese şi soarele, dar vântul nu se domoleşte în sudestul ţării. Amiaza va aduce însă temperaturi aproape de normalul perioadei, aşa că mercurul se va dilata de la 19 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre 24 de grade în Bucureşti, unde ploile nu vor lipsi, chiar dacă nu dau tonul zilei. Sunt posibile vârfuri termice şi de 25 de grade, dar astfel de maxime sunt prognozate doar în sudul extrem al ţării.

Luni ploi, slabe şi răzleţe, mai găsim doar prin sudul Moldovei, estul Munteniei şi estul Dobrogei. În rest, prima zi de şcoală e frumoasă, cu nori inofensivi şi soare în mare parte din zi. Maximele cresc uşor, aşa că vom avea o amiază cu valori între 19 şi 26 de grade, cu o valoare de 24-25 de grade şi în Capitală, unde soarele se va strecura destul de timid printre nori.

Cele mai citite

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...
Ultima oră
Pe aceeași temă