11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecial"Meteorologie spatiala" STEREO

“Meteorologie spatiala” STEREO

O racheta de tip Delta II a fost programata sa decoleze azi-noapte la ora 3.30, ora Bucurestiului, avand la bord doua sonde aproape identice ce urmeaza sa ofere informatii despre “fenomenele meteo spatiale”. Este vorba de asa-numitul “vant solar” – emisii constante de plasma si particule care genereaza, de exemplu, aurora boreala – dar, mai ales, de “furtunile solare” – explozii violente care proiecteaza milioane de tone de plasma in spatiu si care pot produce pagube importante satelitilor aflati pe orbita Terrei si retelelor de electricitate si pot ucide astronautii aflati in spatiu.

Pentru prima oara in istoria zborurilor spatiale, NASA va folosi gravitatia Lunii pentru a aseza pe orbita cele doua sonde. Ele vor transmite imagini ale Soarelui care, combinate, vor fi in masura sa construiasca, in premiera, o noua imagine, tridimensionala, a stelei sistemului nostru solar. Desi vor urma orbita terestra – una in fata planetei noastre, cealalta din spate – orbitele celor doua nu vor fi identice pentru ca imaginile pe care le vor transmite sa capete adancimea necesara unei reprezentari 3D.
O misiune care trebuie sa furnizeze o imagine stereoscopica a Soarelui nu se putea numi decat STEREO si este, bineinteles, un acronim dupa Solar TErrestrial RElations Observatory.
Costul programului este de 550 milioane de dolari. Cele doua sonde, care poarta fiecare 16 tipuri de instrumente de masura, trebuia sa fie lansate inca din luna aprilie, dar anumite defectiuni ale rachetei au intarziat de mai multe ori decolarea.

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă