11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialMETEO. În următoarele zile, vremea va deveni caniculară

METEO. În următoarele zile, vremea va deveni caniculară

Administrația Națională de Meteorologie informează că vremea va deveni călduroasă în majoritatea zonelor, iar în Banat, în cea mai mare parte a Crişanei, în sud-vestul Transilvaniei şi local în Oltenia şi sudul Munteniei va fi caniculă şi disconfort termic în creştere, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă şi să depăşească uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Luni, în țară, temperaturile maxime se vor încadra între 25…28 de grade pe litoral şi 37 de grade în Banat. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 24…25 de grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei la munte unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice.

În orele serii şi noaptea, în vest şi în nord-vest vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta local prin averse ce pot avea caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului; izolat vor fi posibile vijelii şi căderi de grindină.

La București, vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul a 34 de grade şi disconfort termic ridicat; indicele temperatură-umezeală ( ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Minima termică va fi de 18…20 grade.

Marți, vremea va fi călduroasă în aproape toată ţara, iar disconfortul termic se va accentua; va fi caniculă după-amiază în jumătatea de sud-vest, unde se vor înregistra frecvent valori maxime de 35…37 de grade, iar în Banat în jurul a 38 de grade, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând a depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.

În celelalte regiuni vor fi temperaturi maxime între 30 şi 34 de grade, mai scăzute pe litoral unde se vor înregistra 24…26 de grade, iar pragul disconfortului termic se va atinge pe spaţii mici.

Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în special în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii, local în zonele montane şi în regiunile nordice şi centrale şi pe spaţii restrânse în rest; ploile vor avea şi caracter torenţial, vor fi posibile vijelii şi căderi de grindină. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 14 şi 24 de grade.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă