25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialMeteo: În următoarele două luni, în sudul țării se vor înregistra temperaturi...

Meteo: În următoarele două luni, în sudul țării se vor înregistra temperaturi mai idicate decât media ultimilor 30 de ani

În sudul țării, temperaturile vor fi, în lunile noiembrie și decembrie, mai ridicate decât media ultimilor 30 de ani, a declarat directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, potrivit News.ro.

„Pentru noiembrie şi decembrie, estimările Centrului European (ECMWF – European Centre for Medium-Range Weather Forecasts, n.r.) arată posibilitatea să avem temperaturi peste normă, în partea de sud a teritoriului şi apropiată de normă în rest. Peste normă înseamnă să fie uşor mai cald decât ar fi firesc în aceste două luni. De altfel, media temperaturii la nivelul ţării pentru luna noiembrie până în acest moment se situează peste aceste medii climatologice. Peste normă înseamnă peste media perioadei 1981 – 2010”, a spus Georgescu, în cadrul unui eveniment pe teme energetice. 

 

Reprezentantul ANM a precizat că, pentru luna ianuarie, în nordul și centrul țării ar putea apărea temperaturi sub medie.

Georgescu a subliniat că ANM nu poate să emită estimări pentru întreaga iarnă. „Ne referim doar la următoarele trei luni, din care a trecut deja jumătate din luna noiembrie. La sfârşitul lunii noiembrie vom avea o estimare care să suprindă toate cele trei luni de iarnă, deci pentru decembrie, ianuarie şi februarie”, a adăugat directorul executiv al ANM.

Potrivit oficialului ANM, prognozele sezoniere trebuie privite cu reţinere, având în vedere că gradul lor de realizare este de 60% și nu pot fi prognozate fenomenele extreme.

Cele mai citite

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă