21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialMETEO. Cum va fi vremea marți și miercuri

METEO. Cum va fi vremea marți și miercuri

Marți și miercuri, vremea va fi în general instabilă în vestul, centrul și nordul țării, cu înnorări temporar accentuate, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Marți, în țară se vor acumula, izolat cantităţi de apă de peste 10 – 15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, în cursul zilei, vremea va fi frumoasă, cu cerul mai mult senin, dar noaptea vor fi înnorări şi ploi sub formă de aversă, local în est şi izolat în sud.

În a doua parte a intervalului, la munte, la altitudini de peste 1400 m, izolat şi trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale şi temporare în majoritatea zonelor.

Temperaturile maxime, mai ridicate decât în mod obişnuit la această dată, vor avea valori de la 11 grade pe litoral, până la 23 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra, în general, între 2 şi 8 grade. 

În Capitală, vremea va fi în general frumoasă şi uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări spre sfârşitul intervalului, când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 21 – 22 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 8 grade.

Miercuri, vremea se va răci faţă de ziua anterioară, mai accentuat în sudul, estul şi centrul ţării. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 19 grade, iar cele minime între 0 şi 8 grade, mai scăzute în depresiuni.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi ploi slabe, în timpul zilei, pe arii restrânse în regiunile sudice, iar noaptea, izolat, în extremitatea nordică a teritoriului. La munte, trecător, vor fi precipitaţii slabe, mixte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, în prima parte a intervalului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi pe crestele montane. Noaptea, se va produce brumă pe arii restrânse în Transilvania, Maramureş şi Moldova şi izolat în celelalte regiuni.

 

Cele mai citite

Nicușor Dan anunță începerea tratamentelor pentru combaterea țânțarilor

Primarul Nicușor Dan a anunțat că Compania Municipală Eco Igienizare din București a inițiat primul tratament din cele 14 programate pentru acest an, conform...

Rusia – Ucraina, ziua 774. Ucraina ar fi retras tancurile Abrams de pe linia frontului

Ucraina ar fi retras tancurile Abrams M1A1, de fabricație americană, de pe linia frontului, pe motiv că s-ar fi dovedit prea vulnerabile în fața...

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 28 aprilie 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 28 aprilie 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 28 aprilie...
Ultima oră
Pe aceeași temă