13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialMETEO. Cum va fi vremea marți și miercuri

METEO. Cum va fi vremea marți și miercuri

Vremea rămâne deosebit de rece, marți și miercuri, în sudul și sud-estul țării, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Marți, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 8 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, până în jurul valorii de -14 grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile estice şi de sud-est, unde pe arii restrânse, vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare, dar izolat şi trecător, îndeosebi spre seară şi noaptea, şi lapoviţă sau ploaie, favorizând producerea de polei.

În restul teritoriului, doar izolat vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în Moldova şi Dobrogea. În zonele joase de relief, local, va fi ceaţă.

În Capitală, vremea se va menţine deosebit de rece, deşi temperaturile nocturne vor marca o creştere faţă de cele din intervalul precedent. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea minimă va fi de -8 – -6 grade.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa, dar mai ales noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.

Miercuri, temperaturile vor continua să crească uşor, în special, în regiunile intracarpatice, precum şi în zonele montane şi submontane, unde se vor înregistra valori uşor peste mediile multianuale.

În restul teritoriului, regimul termic se va menţine mai scăzut decât cel climatologic specific perioadei. Cerul va fi mai mult senin, exceptând estul ţării, unde vor mai fi înnorări şi precipitaţii slabe, pe arii restrânse, sub formă de ninsoare, dar izolat şi trecător şi lapoviţă sau ploaie cu formare de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, mai ales în prima parte a intervalului, în est, sud-est şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 11 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -13 şi 0 grade. Izolat, în zonele joase de relief, va fi ceaţă.

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă