Mestesugarii din Transilvania, candva renumiti pe intreg cuprinsul Europei, au disparut fara urma. Intr-o tara in care productia industriala nu poate concura cu tehnologia moderna din Europa, productia de obiecte artizanale traditionale ar putea fi o alternativa economica.
Atata timp cat nu ne putem bate cu germanii la motoare sau cu suedezii la otel, ne raman de exportat oalele de ceramica, pictate artistic, sau donitele din lemn, inchegate ermetic fara nici un fel de clei. Nici tesaturile sau broderiile manuale cu motive populare nu ar fi lipsite de interes pentru occidentali.
Intr-o lume care se intoarce tot mai mult spre origini, fugind de plastic si cautand produsele traditionale, artizanatul din Romania ar fi deosebit de atractiv. Folclorul si etnografia din Transilvania ar putea fi o „marfa” cautata pe pietele occidentale. Ar putea fi! Pentru ca in Romania aproape nimeni nu pune pret de vechiile traditii mestesugaresti.
Folclorul si obiceiurile populare se rezuma in mintea autoritatilor in concerte festive, unde cantareti cu un „box office” ridicat se produc in fata publicului. Traditiile, mestesugurile populare au ramas undeva la marginea sferei de interes.
Exista foarte putine programe de sprijinire a producatorilor de obiecte artizanale. Pe intreg cuprinsul Transilvaniei au existat sate ale caror locuitori se specializasera din tata in fiu in diverse mestesuguri. Din pacate, in satele vestite in trecut pentru mesteri olari sau cojocari sau altfel de „artisti ai manufacturii” nu mai sunt decat batrani neputinciosi care nu au cui sa-i predea mestesugul.
Tinerii au plecat la oras, chemati de industrializarea comunista si de acolo mai departe spre tarile unde castiga intr-o zi cat ar putea castiga in atelierul bunicuului intr-un an. Fara sprijin din partea autoritatilor, batranii mesteri se sting fara urmasi, in timp ce Romania se chinuie in zadar sa concureze cu nemtii la facut motoare, cu cehii la sticla, cu italienii la incaltaminte sau cu englezii la stofa.
