20.6 C
București
miercuri, 17 iunie 2026
AcasăSpecialMesaj de Paște din Vatican: Papa Leon al XIV-lea cheamă la curaj...

Mesaj de Paște din Vatican: Papa Leon al XIV-lea cheamă la curaj și speranță, într-o lume marcată de teamă

Pontiful a vorbit despre „mormintele” simbolice ale prezentului, neîncrederea, ura sau conflictele și i-a îndemnat pe credincioși să nu se lase descurajați

În cadrul Vigilii pascale oficiate în Noaptea Învierii, în Bazilica Sfântul Petru, Papa Leon al XIV-lea a transmis un apel puternic la depășirea fricii și a blocajelor care apasă asupra lumii contemporane. Pontiful a vorbit despre „mormintele” simbolice ale prezentului, neîncrederea, ura sau conflictele și i-a îndemnat pe credincioși să nu se lase descurajați de ele, amintind că, de-a lungul istoriei, oameni obișnuiți au reușit să le învingă cu ajutorul credinței, scrie Vatican News.

Ceremonia solemnă a început în fața bazilicii, cu binecuvântarea focului nou și aprinderea lumânării pascale, simbol al luminii lui Cristos. De la această flacără au fost aprinse lumânările credincioșilor, într-un gest colectiv care a transformat spațiul într-o imagine a unității și speranței. Procesiunea s-a încheiat în interiorul bazilicii, unde a fost intonat tradiționalul „Exsultet”, imn ce proclamă Învierea. Slujba a continuat cu lecturi biblice, ritualuri de inițiere și celebrarea Euharistiei. Zece catehumeni din mai multe țări au primit sacramentele creștine, marcând un moment deosebit al nopții pascale.

La prima Vigilia pascală prezidată de noul Suveran Pontif au participat aproximativ 6.000 de persoane în interiorul bazilicii, în timp ce alte câteva mii au urmărit ceremonia din Piața Sfântul Petru, pe ecrane amplasate în aer liber.

În omilia sa, Papa a subliniat semnificația profundă a acestei nopți, considerată cea mai importantă din calendarul creștin, în care este celebrată victoria vieții asupra morții. El a reamintit marile momente ale istoriei mântuirii, de la creație până la Înviere, evidențiind modul în care iubirea divină răspunde permanent slăbiciunilor umane.

Referindu-se la relatarea evanghelică a Învierii, pontiful a evocat curajul femeilor care au mers la mormântul lui Isus în ciuda fricii, devenind primele martore ale miracolului. Acest exemplu, a spus el, trebuie să inspire și lumea de astăzi să ducă mai departe mesajul speranței. Papa a încheiat cu un apel la responsabilitate și implicare, îndemnând credincioșii să devină mesageri ai păcii și unității într-o lume marcată de diviziuni.

Duminică, Suveranul Pontif va celebra Sfânta Liturghie în Piața Sfântul Petru, urmată de tradiționalul mesaj „Urbi et Orbi”, primul din pontificatul său.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Erou la 40 de ani! Vozinha a intrat în istoria Cupei Mondiale după meciul cu Spania

Portarul Capului Verde a fost omul meciului în remiza cu Spania și a stabilit un record impresionant la debutul său la Campionatul Mondial.Capul Verde...

Sindicatele din învățământ anunță un nou protest de amploare, programat miercuri, în fața Guvernului

Potrivit unor estimări sindicale, la manifestație ar urma să participe aproximativ 20.000 de persoaneSindicatele din învățământ anunță un nou protest de amploare, programat miercuri,...

Adrian Veștea: Programul de guvernare rămâne neschimbat, iar ținta este menținerea deficitului bugetar

Premierul desemnat, Adrian Veștea, a declarat marți, la Parlament, că programul de guvernare nu a fost modificat și că obiectivul Executivului este încadrarea în...
Ultima oră
Pe aceeași temă