21.1 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecial"Matusa Tamara" a fost motivata

„Matusa Tamara” a fost motivata

Judecatorii au stabilit ca dosarul "Matusa Tamara", in care este inculpat Adrian Nastase, a fost restituit din cauza lipsei avizului Parlamentului sau Presedintiei. Specialistii sustin ca cele doua institutii ar trebui sa ceara inceperea urmaririi penale, nu sa astepte propunerile procurorilor in acest sens.

Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) au motivat restituirea la procurori a dosarului "Matusa Tamara", in care este inculpat fostul premier Adrian Nastase.
Procurorii DNA au sustinut ca decizia Curtii Constitutionale (CCR) prin care este obligatorie obtinerea unui aviz de cercetare din partea Presedintiei sau a Parlamentului in cazul fostilor membri ai Guvernului poate fi aplicata numai in perioada anchetei, nu si in procesele aflate in curs de judecata. Judecatorii nu au fost de acord, aratand ca decizia CCR se aplica si in cazul proceselor aflate pe rol, dispunand in plus si refacerea intregului dosar.

Munca procurorilor a fost in zadar, ei neavand de unde sa stie ce va stabili Curtea Constitutionala in iunie 2007 in legatura cu prevederile legii raspunderii ministeriale. La data in care a inceput urmarirea penala impotriva lui Nastase, respectiva lege era in vigoare, perfect valabila. "Nimeni nu spune ca procurorii au o vina… Atunci cand se aplica o decizie a CCR ulterioara procedurii in cauza nu este vino-vat procurorul… Conform Constitutiei, numai presedintele, Camera sau Senatul pot cere urmarirea penala impotriva unui ministru. Ei chiar cer, nu dau un aviz! Declansarea procedurii nu e in mana unui procuror, ci in mana celor trei actori politici. Chiar ei au posibilitatea de a cere urmarirea penala", ne-a declarat conf. Corneliu Liviu Popescu, specialist in Drept constitutional. In acest dosar, Adrian Nastase a fost trimis in judecata in luna mai 2007, alaturi de Ioan Melinescu, fostul presedinte al Oficiului pentru Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB). Primul a fost acuzat de dare de mita si al doilea de luare de mita.
In noiembrie 2000, Melinescu, un simplu functionar la ONPCSB, l-ar fi contactat pe Nastase prin intermediul lui Ristea Priboi si i-a divulgat ca in institutie se afla sesizarea unei banci care priveste depunerea a 400.000 dolari intr-un cont al sotiei sale, Dana Nastase. Melinescu s-a oferit sa ascunda respectiva sesizare pana dupa alegeri, lucru cu care fostul premier a fost de acord. In prima sedinta de Guvern din decembrie acelasi an, Nastase l-a "uns" pe Melinescu sef peste ONPCSB. Conform spuselor familiei, suma depusa in contul Danielei Nastase ar proveni din vanzarea mai multor bunuri ale matusii sotiei fostului premier, Tamara Cernasov, o batrana in varsta de 91 de ani care locuia intr-o garsoniera modesta.

Cele mai citite

Debitul Dunării continuă să scadă. Administrația Națională „Apele Române” monitorizează permanent evoluția situației hidrologice

Valorile actuale sunt comparabile cu cele înregistrate în anul 2005, iar cel mai redus debit consemnat la intrarea Dunării în țară rămâne cel din...

Alexandru Rogobete cere explicații privind repartizarea posturilor deblocate în spitale:Distrugeți sistemul de sănătate

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, solicită explicații privind criteriile după care au fost repartizate posturile deblocate în spitalele publice, susținând că unele județe...

Bolojan: Deblocarea a 6.850 de posturi în sănătate răspunde nevoilor pacienților și realităților din spitale

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că memorandumul aprobat de Guvern pentru deblocarea a peste 6.850 de posturi în unitățile sanitare publice a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă