In ultimii ani, aproape toate dezvaluirile presei au avut un laitmotiv: puterea nu a facut nimic pentru descurajarea coruptiei, ceruta ultimativ de statele UE, ci a permis generalizarea ei, garantarea ei, transformand-o intr-o politica institutionalizata. Apogeul a fost atins intre 2001-2004, cand a fost creat acel Parchet National Anticoruptie, dependent de un minister cu microfonul conectat la Cotroceni, cand a fost promulgata acea lege nu de deconspirare, ci de ocultare a averii demnitarilor, atat prin selectarea si trecerea in anonimat a unor tipuri de valori, cat si prin declararea a ceea ce a mai ramas in fata unor organisme departe de cetatean. Meritul, intre ghilimele, i-a revenit aici fostului guvern, ca initiator de ordonante si propunator de legi Parlamentului.
Presa din Romania, asupra careia s-au abatut sute de procese de calomnie, a fost singura care s-a aruncat intr-o adevarata cruciada sinucigasa pentru a scoate la lumina toate abuzurile baroniadei social-democrate. Nimeni nu a luat in serios un singur semnal de alarma. Si asta pentru ca opozitia si mass-media nu au existat nici pentru fosta guvernare, nici pentru fosta Presedintie. Un semnal clar ca in Romania puterea si-a impartit aroganta sigurantei de sine cu reflexul dictaturii, unica forma de conducere a unei tari prin decizii luate de o singura persoana sau de un partid-stat. Practic, din cauza coruptiei institutionalizate, Romania a pierdut anual cel putin 2,5 miliarde de dolari, conform unor calcule facute de expertii Organizatiei Transparency International intr-unul din ultimele rapoarte.
Iata ca de-abia la un an de la castigarea alegerilor, presedintele Traian Basescu ataca fulgerator „grupurile de interese nelegitime”, lansand sintagma care a facut rapid istorie: „mafia a ajuns pe masa Guvernului”. Sigur, dl Basescu a adaugat si perioada la care a facut referire – ultimii zece ani, dar asta nu inseamna ca afirmatiile sale nu lasa loc de interpretari. Si asta pentru ca, dupa cum am spus, pentru guvernarea social-democrata, presa a dat deja atatea exemple referitoare la privatizari trucate, la licitatii suspecte, la hotarari de guvern si ordonante date cu destinatar precis, la contracte incheiate cu statul in defavoarea statului, incat declaratiile sale par aproape niste pleonasme. Iar la urma-urmelor, daca se referea strict numai la perioada cand Iliescu, Nastase si Vacaroiu erau la putere, de ce a asteptat mai bine de un an pana sa readuca in discutie lupta impotriva marii coruptii? Sa fi remarcat ca institutiile statului nu fac nimic pentru deconspirarea lor, desi au promis-o inca de la sfarsitul lui 2004? Este posibil si asta. Dar la fel de posibil este si faptul ca dl Basescu sa se fi referit si la „masa” acestui guvern, in jurul caruia au inceput deja sa se coaguleze cateva „grupuri de interese nelegitime”. Oricum, presa si-a continuat seria dezvaluirilor si dupa decembrie 2004, indicand cateva apropieri intre actualii demnitari si unii oameni de afaceri, cum ar fi Peter Imre – Sebastian Vladescu – Calin Popescu Tariceanu, George Copos – Codrut Seres – Dan Voiculescu sau Dinu Patriciu – Calin Popescu Tariceanu. Insa la fel de posibil este si faptul ca noi sa nu stim, de fapt, nimic despre adevaratele tinte ale dlui presedinte. Si, ca atare, putem presupune ca si acest guvern a dat hotarari cu destinatar precis, hotarari care au fost tinute departe de ochii presei.
In aceste conditii, atat societatea civila, cat si mass-media continua sa stea ca intr-o tribuna de stadion in postura de cronicari ai unui meci ale carui dedesubturi le intuiesc fara sa stie, la vedere fiind numai reprizele distincte, cu numaratori la podea, pauze si reluari.
