30.8 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialMarkus Wolf, plasator de "cartite" si erou de romane

Markus Wolf, plasator de „cartite” si erou de romane

Figura legendara a razboiului rece, fostul sef al serviciilor secrete din fosta Repu-blica Democrata Germana (RDG), Markus Wolf, a decedat in noaptea de miercuri spre joi la Berlin, la varsta de 83 de ani. Redutabil si admirat, acest maestru al spionajului din fosta Germanie comunista, care a condus timp de trei decenii o retea de peste 4.000 de spioni in strainatate, a ramas aureolat si in Germania reunificata, beneficiind de prestigiu.
Sursa de inspiratie pentru numeroase romane de spionaj, Markus Wolf a condus intre 1958 si 1987 serviciile secrete considerate cele mai eficiente din blocul comunist, a fost multa vreme denumit dincolo de Cortina de Fier „spionul fara chip”, deoarece serviciile occidentale nu au dispus de o imagine fotografica a acestuia decat in anii '80. Una din faptele sale de arme celebre este plasarea uneia dintre „cartite”, Gunter Guillaume, ca apropiat consilier al cancelarului social-democrat vest-german Willy Brandt, arhitectul politicii deschiderii spre est si detinator al Premiului Nobel pentru Pace. Afacerea, odata dezvaluita, a condus la caderea lui Brandt in 1974.

Adolescenta in scoli sovietice

Nascut in 1923 in sudul Germaniei, la Hechingen, in ceea ce va deveni mai tarziu RFG, intr-o familie de intelectuali evrei si comunisti, Markus Wolf a emigrat cu tatal sau o data cu venirea nazistilor la putere, in 1933. Dupa trecerea prin Franta si Elvetia, familia Wolf s-a instalat in Uniunea Sovietica, unde tanarul Markus si-a petrecut adolescenta in cele mai bune scoli ale regimului. Din acea perioada el a pastrat un pasaport sovietic si porecla de „Misa”.

Creatorul „agentilor Romeo”

Revenit la Berlin in 1945 sub uniforma Armatei Rosii, el este scurta vreme ziarist de radio, acoperind procesul criminalilor nazisti de la Nurnberg (1945-1946), dupa care a devenit diplomat est-german la Moscova. Din anii '50, Markus Wolf este insarcinat de Moscova si Berlinul de Est sa infiinteze o puternica retea de spionaj extern. Datorita sistemelor de ascultare foarte perfectionate si unor cartite pe care le-a infiltrat in Germania de Vest, intre care numeroase femei, secretele cele mai bine pastrate de Bonn au luat rapid drumul spre Berlinul de Est. Wolf este creatorul figurii asa-numitului „spion Romeo”, agenti est-germani specializati in seducerea solitarelor secretare guvernamentale de la Bonn, care, indragostite de ei, ajungeau sa-si spioneze, constient sau inconstient, superiorii in cabinete ministeriale sau chiar in biroul presedintelui federal.

Trei decenii de putere din umbra

Asociat din primele ore la crearea serviciilor secrete externe ale regimului comunist – atasate serviciilor de trista celebritate STASI, dar distincte de politia politica propriu-zisa -, el a preluat conducerea acestora in 1958, functie pe care a pastrat-o pana la pensionare, in 1987. Pe parcursul anilor, Wolf a tesut o adevarata retea de 4.000 de spioni in Germania de Vest, care au afectat chiar structurile RFG si au semanat furtuna in tabara occidentala.
Succesele sale care l-au inspirat pe romancierul britanic John Le Carre, si el fost spion, au ridiculizat RFG-ul intr-atat incat aliatii cei mai fideli ai Bonnului ezitau sa mai transmita informatii sensibile Germaniei federale.
La inceputul anului 1987, la 64 de ani, Wolf a cerut pensionarea, explicand aceasta retragere prin ralierea sa la Mihail Gorbaciov si perestroika acestuia, prin opozitia fata de linia dura urmata de dictatura comunista din RDG, sub conducerea lui Erich Honecker. Trei zile inainte de reunificarea Germaniei, in 1990, el s-a refugiat la Moscova, via Austria, afland ca justitia germana a pronuntat un ordin de cautare si capturare pe numele lui. Dupa un an s-a predat autoritatilor germane si a fost supus pentru scurt timp inchisorii preventive.

Judecat, dar nepedepsit

In procese succesive care au avut loc de-a lungul anilor '90 a fost condamnat pentru inalta tradare, mita, sechestrare sau rapiri comise in Vest de catre agentii sai, in unele cazuri fiind absolvit si, in pofida confirmarii altor condamnari, nu a ajuns niciodata sa efectueze vreo pedeapsa. Curtea Constitutionala a estimat in 1995 ca spionii est-germani nu pot fi judecati pentru tradare pentru ca actionasera in numele altui stat pe atunci suveran. La finele vietii el s-a reconvertit, optand pentru colocvii internationale si scris, publicandu-si memoriile, care insa nu contineau nici o dezvaluire importanta.
Printr-una din acele stranii coincidente ale istoriei, Markus Wolf a murit in momentul in care Germania unita a sarbatorit – ieri, joi, 9 noiembrie – 17 ani de la caderea Zidului Berlinului.

Cele mai citite

Inter a mutat înaintea rivalelor! Planul lui Cristi Chivu pentru noua perlă sârbă iese acum la iveală

Inter Milano și Steaua Roșie Belgrad au ajuns la un acord pentru transferul mijlocașului sârb Vasilije Kostov.Inter Milano, echipa pregătită de Cristi Chivu, este...

UEFA pune din nou presiune pe FIFA! Amenințarea cu boicotul Cupei Mondiale revine în prim-plan

UEFA susține că retragerea proiectului privind comercializarea competițiilor FIFA nu este suficientă și își menține poziția critică față de Gianni Infantino.Conflictul dintre UEFA și...

Aproape 170.000 de candidați au concurat pentru 1.500 de posturi la Comisia Europeană

Comisia Europeană continuă să fie unul dintre cei mai căutați angajatori din sectorul public, însă unii angajați se plâng de condițiile de muncă.În acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă