Nu prea departe de tara, in Elvetia, unde s-a stabilit Barutu T. Arghezi, fiul lui Tudor Arghezi, poet de seama al poeziei si culturii romanesti, reprezentativ si prin jertfele la care l-a supus regimul comunist, continua sa-si respecte tara, trecutul, istoria si prezentul ei. Numele lui Barutu T. Arghezi apare frecvent astazi in presa romaneasca de cultura, in special in cea din Arad, Timisoara, Oradea, iar in vara anului curent ne-a trimis trei carti care-l aseaza hotarat alaturi de noi, cei ce scriem, din Romania.
Prima lucrare este dedicata, cum se cuvine, tatalui sau, Tudor Arghezi, volumul fiind conceput, in primul rand, pentru a completa, intr-o tacere cu totul vinovata, ADEVARUL uneia dintre suferintele poetului rezultate in urma criminalului articol din “Scinteia” al lui Sorin Toma si, in aceeasi masura, fata de asa-zisa “intoarcere” a artistului in lumea literara, atat cat sa mai fie de folos din punct de vedere al propagandei politice stiute de toti. In cele 250 de pagini ale cartii, Barutu T. Arghezi a adunat ceea ce a numit “Vorbiri si con-vorbiri argheziene”, (University Press “Vasile Goldis” Arad). El a punctat detentiile tatalui sau, mizeriile de tot felul, inclusiv cenzura aplicata discursului sau de la tribuna Congresului Scriitorilor din 1956, foarte precis relevate: “al celor ce si-au jertfit viata pentru salvarea noastra in diferite timpuri”; sau: “…si exemplul de viata, cel putin cat l-au dat Creanga, Caragiale, Eminescu, Gherea si altii, care s-au zbatut sa scrie curent romaneste”.
Ca atare, cartea inseamna pentru cititorul de azi un document si o clarificare, cu atat mai mult cu cat nu anuleaza mizeriile de tot felul aruncate asupra unui reper al poeziei romanesti, al demnitatii si constiintei de neam. Barutu a fost obligat de regimul politic al vremii sa continue suferintele parintelui sau, fiind eliminat din Universitate pe motiv ca era “fiul lui Arghezi”.
A doua lucrare sosita din Elvetia poarta titlul “Zambet si bocet” (2004 – Oradea). Aceasta carte, cu titlu sugestiv, include interesantul joc al unor situatii astazi in mare voga: a calca in afara sau inauntru – referindu-se la starile de refugiu, de diaspora sau, pur si simplu, de a fi “acasa”, adica a ramane in cultura nationala. “Vor trebui, insa, studiate – sustine Barutu, in textul “Diaspora romaneasca” din carte – spre a li se crea cel putin un climat personal necesar, daca nu si o recunoastere socio-politica”. Privirea lui Barutu Arghezi “de afara”, asa cum reiese din publicistica si din cartile sale, ramane totusi “inauntru” cand cuprinde in ele ceea ce vede de “dincolo”. De aceea in ultimul vers al unei poezii el exclama dramatic: “dati-mi puterea sa nu tac”.
Si tot din “Zambet si bocet” gasim un alt citat : “Injosirea graiului nostru datorat inculturii, care ne pandeste pe la raspantiile existentei, se datoreaza unei indiferente jignitoare. Facem sex, in loc de dragoste, iubire, respect; vorbim vulgar zicand sanki, garagata, sau misto si haios, sofisticam cantecul popular. Din pacate, continuarea libertinajului devine vecin cu tentatiile la droguri, alcool si brutalitati”.
Cea de-a treia carte, care este o culegere lirica, ce poarta titlul “Intarzieri in noapte”, semnata de Barutu T. Arghezi si ilustrata de Doina Melania Arghezi, merita un comentariu aparte. Asa incat, pe curand.
