Trei decenii de la moartea lui Mao Zedong, mii de chinezi continua sa-i aduca omagiu fondatorului Republicii populare, un simbol recuperat atat de regim, cat si de cei nemultumiti de reformele economice.
Mostenitorii lui Mao, aflati astazi la conducerea Chinei, nu s-au grabit sa celebreze cu mare pompa a 30-a aniversare a mortii „Marelui carmaci”, figura de referinta, dar totodata si tabu. Media, strict controlata de regimul comunist, a fost discreta, relatand sambata, ziua aniversarii, doar implinirea a 70 de ani de la Marsul cel lung, episod mult mai glorios pentru regimul comunist decat Revolutia culturala, lansata in 1966 si care a aruncat tara in zece ani de haos. Unii analisti apreciaza insa ca Guvernul de la Beijing se teme ca orice comemorare importanta ar putea sa-i scape de sub control, intarind criticile fata de politica economica actuala.
Revenind la figura lui Mao, unul dintre fostii sai secretari, Li Rui, declara ca „Marele Conducator” a fost un imparat autoproclamat, un guru manipulator responsabil de dezastre uriase. Dictatura lui Mao era mai dura decat cea a lui Stalin, pentru ca obsesia sa era sa controleze creierele, explica Li Rui, 89 de ani, unul dintre cei mai aspri critici ai celui care i-a fost sef doi ani, la finele anilor '50. Nici un imparat chinez nu a reusit pana la Mao sa obtina de la popor o asemenea ascultare. Strateg, politician carismatic, Mao a preluat rapid controlul partidului comunist chinez in anii '30 si victoria contra nationalistilor din Guomindang a dus la fondarea republicii populare in 1949.
Instalat pe tron, Mao va face din teroare una din armele sale principale. El a inventat sloganul „O mie de ani pentru presedintele Mao”, referinta la acel mod prin care chinezii isi intampinau imparatii. Cultul personalitatii a culminat in vremurile revolutiei culturale (1966-1976), cand fanatismul si orbirea unei mari parti a populatiei au atins apogeul intr-un climat de violenta si de ura. Atunci Mao era „Marele lider”, „Marele carmaci”, „Marele salvator”. Sangele curgea in valuri iar micuta Carte rosie devenise o adevarata Biblie. Fostul sau secretar reaminteste ca revolutia culturala a facut milioane de victime.
Astazi, desi China a devenit o putere economica, in ochii lui Li Rui ramane o dictatura condusa de oameni politici crescuti in schema maoista, cu un fular rosu in jurul gatului…