16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialMamaia, lăsată pe întuneric de furnizorul de electricitate

Mamaia, lăsată pe întuneric de furnizorul de electricitate

Hotelierii din staţiune acuză Enel că în zonă curentul se întrerupe periodic.

Hotelierii din Mamaia susţin că nu-şi pot desfăşura activitatea în condiţii normale deoarece se întrerupe periodic alimentarea cu energie electrică şi cer societăţii Enel Distribuţie Dobrogea să ia măsuri cât mai rapid. “Ţinând cont de faptul că în Mamaia sunt adesea probleme cu energia electrică, curentul se întrerupe periodic în staţiune şi, implicit, în cadrul hotelurilor, restaurantelor şi teraselor, Asociaţia Patronală Mamaia solicită societăţii Enel să ia măsuri cât mai rapid în acest sens”, se arată într-un comunicat al asociaţiei. Nicolae Bucovală, preşedintele asociaţiei, consideră că întreruperea energiei reprezintă o sfidare la adresa tuturor firmelor din zonă, care primesc constant plângeri din partea clienţilor şi ameninţări cu acţionarea în instanţă. Reprezentanţii Enel au declarat, printr-un comunicat de presă, că peste 70% din reţeaua electrică din Mamaia a fost modernizată, după ce, în urmă cu cinci ani, a preluat o reţea veche de peste 40 de ani. “Una din cauzele întreruperilor care încă se produc în Mamaia o constituie cele aproape 30% din reţelele electrice nemodernizate, în care se execută lucrări de investiţii. Pe de altă parte, frecventele întreruperi înregistrate au ca o altă cauză importantă supraconsumul de energie”, se precizează în comunicatul Enel. Reprezentanţii societăţii au constatat în Mamaia şi intervenţii neautorizate asupra contorilor şi branşamente ilegale. 

Cele mai citite

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...

Record la Târgul de Carte de la Torino. 222.000 de vizitatori

Târgul de Carte de la Torino pare să își asigure un loc în recordurile de prezență, cu o estimare de 222.000 de vizitatori la...

O cafea bună se pregătește cu un espressor semiprofesional 

Cine nu cunoaște acele dimineți în care suntem grăbiți să ne luăm micul dejun și apoi să fugim la muncă? Chiar dacă suntem pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă