16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialMalia Obama, admisă la prestigioasa universitate americană Harvard

Malia Obama, admisă la prestigioasa universitate americană Harvard

Fiica cea mare a cuplului Barack şi Michelle Obama, Malia, va studia, la fel ca părinţii săi, la prestigioasa universitate americană Harvard, a anunţat duminică prima doamnă a SUA, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Malia Obama, în vârstă de 17 ani, va urma un an sabatic înainte de a-şi începe studiile în toamna lui 2017 la celebra universitate din Cambridge, în statul Massachusetts (nord-est). 

Părinţii săi sunt absolvenţi în Drept ai aceleiaşi universităţi. 

“Preşedintele şi doamna Obama au anunţat astăzi că fiica lor Malia va intra la Universitatea Harvard în toamna lui 2017, în promoţia 2021. Malia va lua un an sabatic înainte de a-şi începe studiile”, a scris biroul de presă al primei doamne într-un comunicat. 

Preşedintele Obama a vorbit întotdeauna cu emoţie despre plecarea fiicelor sale din căminul familial. Gândul că Malia va pleca în curând la universitate îl face deseori să plângă, a mărturisit el în urmă cu un an. 

Obama a reafirmat sâmbătă seară, la dineul anual pentru corespondenţii de presă de la Casa Albă, că familia sa şi el însuşi vor mai rămâne ‘câţiva ani’ la Washington după plecarea sa de la Casa Albă în ianuarie, pentru ca fiica sa cea mică, Sasha, să îşi poată termina liceul. 

Malia şi Sasha (14 ani) studiază în prezent la Sidwell Friends School, o şcoală privată din Washington.

Cele mai citite

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă