13.2 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialMalaysia are zeci de mii de simpatizanţi ai grupării Stat Islamic

Malaysia are zeci de mii de simpatizanţi ai grupării Stat Islamic

Statul Islamic (SI) are peste 50.000 de simpatizanţi în Malaysia, astfel că ameninţarea radicalizării nu poate fi ignorată, informează DPA, citat de Mediafax.

Potrivit ministrului Transporturilor Liow Tiong Lai, numărul are la bază estimări din domeniul informaţiilor. Mai mult, oficialul a avertizat că “dacă doar un procent dintre aceşti simpatizanţi se radicalizează şi dacă atacă orice parte a Malaysiei”, atunci vor fi probleme în ţară. 

Aproximativ 100 de malaysieni au plecat în Siria şi Irak să lupte alături de jihadişti, potrivit poliţiei.

O unitate însărcinată cu lupta împotriva terorismului în cadrul poliţiei a trimis peste 24 de simpatizanţi SI în faţa justiţiei. 

Poliţia a arestat la începutul săptămânii trecute un student în vârstă de 19 ani, la întoarcerea din Siria, unde este suspectat că a participat la acţiuni teroriste.

Suspectul s-ar fi alăturat unei celule teroriste Al-Qaida, în Siria, la jumătatea lui 2014.

Cele mai citite

Union Saint-Gilloise a câștigat prima Cupă a Belgiei din ultimii 110 ani

Union Saint-Gilloise a câştigat Cupa Belgiei după ce a trecut de Royal Antwerp cu scorul de 1-0 în finala disputată joi pe stadionul Roi...

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...

Mesajul președintelui Klaus Iohannis, de Ziua Europei

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europei. Șeful statului a vorbit despre alegerile europarlamentare din acest an, despre care...
Ultima oră
Pe aceeași temă