11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialMai mulți diplomați din țările est-europene și baltice fac apel la SUA...

Mai mulți diplomați din țările est-europene și baltice fac apel la SUA pentru menținerea sancțiunilor împotriva Rusiei

Diplomații din estul Europei și din țările baltice au făcut, marți, apel la senatorii americani la menținerea sancțiunilor impuse Moscovei, în contextul în care președintele american Donald Trump vrea să reconsidere această măsură, impusă după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, informează Reuters, citat de Agerpres.

Ministrul de externe al Ucrainei și ambasadorii la Washington ai Poloniei, Georgiei, Letoniei, Lituaniei și Estoniei au fost prezenți la audierile subcomisiei pentru buget din Senatul SUA pe tema activității ruse în țările lor. În acest context, șeful diplomației ucrainene, Pavlo Klimkin a declarat că „până când Rusia nu pleacă de pe pământul ucrainean, sancțiunile nu ar trebui relaxate, ba dimpotrivă”.

Alți diplomați au fost de acord, descriind eforturile țărilor lor și ale altora de a-și reduce dependența față de gazul natural rus. „Ne gândim în mod real la diversificare”, a declarat ambasadorul Poloniei la Washington.

Senatorul republican Lindsey Graham, președintele subcomisiei care supraveghează activitatea Departamentului de Stat și a ajutoarelor internaționale, a intervenit în cadrul subcomisiei pe fondul îngrijorărilor că președintele american Donald Trump nu ține piept Moscovei și că ar putea ridica sancțiunile impuse după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. Graham a declarat că susține continuarea acordării de ajutor, apreciind că este important și pentru securitatea SUA. „Cu cât sunteți mai în siguranță, cu atât vom fi și noi mai în siguranță”, a declarat Graham.

Graham a remarcat totodată îngrijorarea cu privire la atacurile cibernetice ale Rusiei care a încercat să intervină în scrutinul prezidențial din 2016 câștigat de Trump, dar a declarat că nu crede că Rusia a schimbat rezultatul electoral.

Trump și-a exprimat frecvent aprecierea față de președintele rus Vladimir Putin și a pledat pentru îmbunătățirea relațiilor cu Moscova. În schimb, Graham a fost unul dintre cei mai vocali critici din Congres împotriva unor astfel de declarații. Membrii comitetelor pentru buget din Congres vor începe în curând să elaboreze planuri de cheltuieli pentru următorul an, iar administrația Trump a discutat deja despre reduceri semnificative în ceea ce privește bugetul alocat pentru ajutoare străine, precum și Departamentului de Stat.

Graham a declarat că dorește o relație mai bună cu Rusia, dar că acest lucru nu se va întâmpla până când Rusia nu se va schimba. Senatorul republican a intervenit la scurt timp după ce a luat masa cu Trump și le-a spus diplomaților că se așteaptă ca noul președinte să fie un bun aliat. Mai mulți membri ai subcomisiei au întrebat ce tip de asistență ar fi cel mai folositor, iar diplomații străini au răspuns că asistența militară, inclusiv armament defensiv.

În ianuarie, SUA au început cea mai amplă reconsolidare militară în Europa din ultimele decenii, odată cu sosirea în Polonia a 2.700 de militari americani, după ce regiunea a cerut trupe americane și ale NATO ca urmare a anexării Crimeii de către Rusia în 2014.

Diplomații au descris comportamentul Rusiei drept „război hibrid”, care combină atacuri cibernetice cu propaganda și amenințarea sau folosirea forței. De exemplu, ambasadorul georgian la Washington, David Bakradze, a descris emisiunile ruse la posturile de radio care i-au descurajat pe georgieni să sprijine eforturile țării lor de a se alătura NATO.

Reuters amintește că Moscova a sprijinit două regiuni separatiste în timpul conflictului din 2008 cu Tbilisi și că o cincime din teritoriul georgian rămâne sub controlul separatiștilor proruși.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă