16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialMAE: Care sunt documentele cu care românii din străinătate pot vota la...

MAE: Care sunt documentele cu care românii din străinătate pot vota la alegerile parlamentare din 11 decembrie

Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot vota, la alegerile parlamentare din 11 decembrie, folosind paşaportul simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu: paşaportul simplu temporar sau paşaportul simplu electronic, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Totodată, cetăţenii români cu reședința în străinătate pot vota cu cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar.

Cetăţenii români cu reședința în străinătate trebuie să prezinte pe lângă documentele românești și un document oficial emis de statul străin care dovedește stabilirea reşedinţei în acel stat. Tipurile de documente care atestă reședința în fiecare stat se regăsesc aici: http://www.mae.ro/node/39550

MAE precizează că, pentru cetățenii români care se află în străinătate pentru a urma un tratament medical, de mai mult de 90 de zile, documentele emise ori avizate de o autoritate medicală, pe plan local, reprezintă dovada de reședință în vederea exercitării dreptului la vot la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, conform Ordinului 2147/24.11.2016 publicat la 28 noiembrie 2016 în Monitorul Oficial nr. 960. Toate documentele trebuie să fie valabile la data scrutinului, 11 decembrie 2016.

Totodată, cetățenii români sunt sfătuiți să se informeze din timp cu privire la documentele în baza cărora își vor exercita dreptul de vot la secțiile de votare din afara României.

Pentru informaţii suplimentare cu privire la exercitarea dreptului de vot, alegătorii români din străinătate au la dispoziţie Ghidul alegătorului român din străinătate şi materialul informativ „Q&A – Întrebări frecvente referitoare la votul în străinătate” pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor din 11 decembrie 2016, disponibile la linkurile de mai jos: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/2016.11.18_ghidul_alegatorului_roman_din_strainatate.pdf; http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_pdf/2016.11.23_anexa-qa.pdf.

Cele mai citite

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă