15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialLustratie in loc de o adevarata condamnare a Securitatii si a nomenclaturii...

Lustratie in loc de o adevarata condamnare a Securitatii si a nomenclaturii statului comunist?

Adoptarea unei legi morale a lustratiei, niciodata inutila, risca insa sa indeparteze din vizorul justitiei si al atentiei publice imperativul condamnarii formale a Securitatii – o politie politica si criminala prin definitie si a varfurilor statului comunist. Este o realitate deceptionanta faptul ca, in 17 ani de la revolutia nefinalizata din decembrie 1989, Securitatea a ramas nepedepsita, iar gradatii acesteia misuna in Parlament, partide politice, alte structuri de stat si, bineinteles, in economie. Victimele  "maniei" publice au fost chiar victimele odioasei institutii, venerabilii intelectuali Dan Amedeo Lazarescu, Alexandru Paleologu, Balaceanu-Stolnici si altii, iar adevaratii criminali nu au fost niciodata deranjati de justitie, desi acestia traiesc printre noi prea activi, iar cei din rezerva (?) se bucura de pensii de pana la 10 ori mai mari decat victimele lor sau restul populatiei, asa cum este cazul tortionarului, general in crime, Plesita.
Un Apel al GDS aducea in atentia opiniei publice pensiile exorbitante ale securistilor, cu propunerea imperativa ca acestea sa fie aduse la nivelul mediu general, alaturi de cele ale victimelor lor in viata. Este o propunere decenta, morala, pe care Parlamentul ar trebui sa o puna in aplicare printr-un act legislativ, cat mai urgent, daca se doreste intr-adevar intrarea in normalitate prin fapte.
Ceea ce asteapta insa opinia publica si dreptatea de la Justitie, Legislativ si Executiv, pentru aceasta parte dureroasa a trecutului nostru recent, este deschiderea unor procese punctuale in marile crime comuniste, incepand, de exemplu, cu procesul implicarii Securitatii in dosarul Europa Libera, pentru care exista deja o documentatie abundenta, mediatizata pe larg, se cunosc criminalii si victimele. Ar fi deci un dosar usor de instrumentat, cu martori credibili, iar securistul Plesita nu s-a sfiit sa recunoasca la TV, cinic si grobian, agresiunea impotriva doamnei Monica Lovinescu, de exemplu. Dosarul Europa Libera  ar sensibiliza si deslusi multe valente functionale ale Securitatii – interna sau externa –, adevarata fata a "spionilor patrioti", unii actionand direct, altii sub acoperire diplomatica; pentru acest ultim aspect, ar fi foarte oportuna si luarea de pozitie a ministrului liberal de Externe, istoricul Adrian Cioroianu, pornind de la modul in care s-a facut trecerea de la DIE-CIE la SIE in anii ‘90 si modul in care se desfasoara astazi relatia SIE cu MAE, intr-o tara membra UE.
Pe cand deci premiera unui proces "istoric" al implicarii Securitatii in dosarul Europa Libera si urmarirea penala a criminalilor care au decapitat conducerea acestui post de radio al Lumii Libere, singura supapa de adevar accesibila romanilor sub dictatura comunista? Cu urechile lipite de receptoare am aflat astfel, in acei ani teribili, prin vocile crainicilor de la Europa Libera, despre evenimentele sangeroase de la Timisoara si cele ulterioare, care insumate au facut posibila admirabila tresarire revolutionara din decembrie 1989.
Un proces al celor care au incercat sa "anihileze" prin toate mijloacele postul de radio Europa Libera (atentate cu bombe, agresiuni fizice directe, intoxicari dirijate, infiltrari de spioni si turnatori etc.) ar fi un incontestabil test de credibilitate al clasei politice actuale, dar si al Justitiei.

George Baltac este fost diplomat

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă