15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialLupi-singuratici și camioane, „rețeta“ microterorismului. „Mașina de secerat“ oameni amenință Europa l...

Lupi-singuratici și camioane, „rețeta“ microterorismului. „Mașina de secerat“ oameni amenință Europa l ANALIZĂ ROMÂNIA LIBERĂ

Experții în contraterorism avertizează de multă vreme că organizațiile extremiste își îndeamnă adepții să folosească „mașina de secerat“ oameni, pentru a-și îndeplini misiunile teroriste. Din nefericire, experții n-au găsit și soluții de prevenire a acestui tip de atac, încadrat la „microterorism“.

Camioanele sunt folosite de multă vreme ca armă de către organizațiile extremiste, dar încărcate cu explozibil, ca forța letală să fie de amploare și având ca ținte instituții guvernamentale. Prima consemnare datează de la 15 decembrie 1981, când o mașină încărcată cu explozibil a intrat în Ambasada Irakului la Beirut, Liban, omorând 61 de oameni, inclusiv pe ambasador, și rănind 110 alte persoane. 

Lupii singuratici, adepți ai ideologiilor extremiste

Pentru acest gen de terorism se construiesc ziduri de beton în jurul obictivelor ce pot fi ținte ale teroriștilor. Însă pentru „mașina de secerat“ oameni nu există măsuri de prevenire. Și exact acest tip de terorism a devenit „o modă“ pentru țările europene, pentru că, din cauza măsurilor de securitate, extremiștii nu pot să-și procure materiale explozibile sau arme. 

În plus față de terorismul ordonat de organizațiile extremiste, în Occident a apărut și pericolul lupilor singuratici, oameni cu probleme psihice, sociopați, care nu primesc ordine de la nicio organizație teroristă. Aceștia plănuiesc să ucidă din motive personale, rezultat al problemelor psihice, și-și declară afilierea, via rețele de socializare, la organizații teroriste, în ultimul moment. Iar organizațiile teroriste le acceptă „sacrificiul“, încurajând astfel bolnavii psihici să comită atrocități „justificate“ de ideologii extremiste. 

Primul caz înregistrat, în care s-a folosit camionul ca armă, este cel al Olgăi Hepnarova, din Cehoslovacia, cunoscută cu probleme psihice, care, la 10 iulie 1973, a intrat cu camionul într-un grup de oameni, la Praga, ucigând opt persoane. În biletul ei specificase că este „o singuratică, distrusă de oameni“, de aceea a ales să plătească „societății indiferente“, condamnând la moarte niște cetățeni, aleatoriu. Olga a fost condamnată la moarte și executată la 12 martie 1975, ultima femeie executată în Cehoslovacia. „Tipul Hepnarova“ a rămas însă ca obiect de studiu și se aplică și astăzi unui mare număr cazuri, în care este vorba doar de criminali cu probleme psihice, nu de teroriști, indiferent dacă, mai nou, își declină afilierea la organizații teroriste.

„Câinii vagabonzi“, mai periculoși

Conform specialiștilor în contraterorism de la FBI, „mașina de secerat“ (astfel numită de un grup terorist din Yemen, în 2010, care își îndemna adepții s-o folo-sească în lipsă de alte metode mai distructive) a devenit tot mai „populară“, pentru că nu presupune investiții. Trebuie doar un dezaxat, căruia îi acordă „statutul“ de jihadist, și un camion, pe care, dacă nu-l posedă, îl poate fura.

Pentru specialiștii în contraterorism, este foarte important dacă atacatorii sunt „lupi singuratici“, adepți ai ideologiilor și mișcărilor extremiste, sau doar bolnavi psihici, numiți, în analogie cu primii, „câini vagabonzi“, mai numeroși și mai periculoși. Clint Watts, expert în terorism la Foreign Policy Research Institute, atrage atenția că și „câinii vagabonzi“ pot cădea în plasa propagandei extremiste, de tip islamic sau nazist, răspândită prin rețelele de socializare și-și pot găsi astfel „justificarea“ pentru intențiile criminale.

În cazul celei de a doua categorii, prevenția ar putea fi făcută în primul rând de familie, apoi de medicii în grija cărora se află pacienții. Aceștia trebuie doar să prevadă potențialul criminal și să dispună în consecință. În cazul lupilor singuratici e mai dificil, pentru că nu există lege să condamne „ideile extremiste“ sau să justifice monitorizarea atentă, care costă bani.    

Brățări electronice pentru suspecți

Un prim pas îl face Germania. Ministrul Justiției, Heiko Maas, ministrul de Interne, Thomas de Maiziere, dezbat împreună cu șefii poliției posibilitatea de a impune brățări electronice de supraveghere unor persoane cu potențial terorist, care nu au avut condamnări, dar sunt bănuite că ar putea recurge la acțiuni extreme.

Această hotărâre vine în urma atacului cu camion de la 19 decembrie 2016, din Berlin, soldat cu 12 morți și 48 de răniți. Serviciile secrete germane au o listă cu peste 600 de persoane cu potențial terorist, fără să fi suferit vreo condamnare până în prezent. Iar cei cărora le este refuzată cererea de azil și refuză să plece sau țara de origine refuză să-i primească vor suferi un regim de detenție fără judecată.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă