14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialLovitură pentru angajații din Est: vor putea fi detașați în UE maximum...

Lovitură pentru angajații din Est: vor putea fi detașați în UE maximum 18 luni

Perioada până la care un angajat este detașat dintr-o țară europeană într-o altă țară din UE a fost limitată până la maximum 18 luni, printr-o decizie luată luni seară de miniștrii Muncii din statele membre. 

Subiectul a fost aprig disputat în ultima vreme, astfel că acest consens este important, mai ales că la el s-a ajuns după aproximativ 12 ore de negocieri intense între miniştrii reuniți la Luxemburg. 

Din cauza tensiunii acumulate între cele 27 de țări membre s-a decis introducerea unei perioade de tranziţie între negocierea acordului final şi intrarea în vigoare a noilor reglementări, după cum informează agenția de presă Reuters, citată de Mediafax.ro. Pro-iectul legislativ va fi trimis Parlamentului European, care poate opera modificări de substanță.

Tensiuni

Disputele de până acum sunt legate de faptul că angajații detașați într-o țară din Blocul comunitar cu o economie mult mai dezvoltată pot beneficia de un salariu mai mare decât în ţara de origine, dar, cu toate acestea, mai redus decât cel primit de angajaţii autohtoni. Practic, un angajat detaşat este plătit cu salariul minim din ţara în care lucrează, dar contribuţiile sale sociale sunt achitate în ţara de origine.

În acest fel, salariaţii din ţările est-europene detașați în Occident generează costuri mult mai mici pentru angajatori, astfel că sunt preferați de firmele angajatoare. Din acest motiv au apărut foarte multe acuzații de dumping social.  

Ministrul Muncii din Olanda a apreciat că toţi angajaţii trebuie protejaţi de competiţia neloială, în timp ce omologul din Ungaria a catalogat textul final mult prea vag, ce lasă prea mult loc de interpretări. Așa cum era de așteptat, cei care s-au opus acordului au fost miniștrii din Blocul Estic (Polonia, Ungaria, Letonia şi Lituania), în timp ce oficialii din Marea Britanie, Irlanda şi Croaţia s-au abţinut. Ceilalți miniștri au susținut limita de 18 luni, după cum a declarat ministrul Muncii din Estonia, ţara care asigură Preşedinţia rotativă a UE.

Opoziția lui Macron

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost oficialul european cel mai vocal împotriva fenomenului de dumping social, în ciuda faptului că aproximativ 140.000 de cetăţeni francezi lucrează ca angajaţi detaşaţi în alte state ale Uniunii Europene. În luna august a acestui an, Macron a făcut un turneu în Austria, Bulgaria şi România, prilej cu care a înfierat reglementările comunitare privind angajaţii detaşaţi. Președintele francez le-a catalogat drept o trădare a principiilor Uniunii Europene, care alimentează populismul.

„Piaţa comună europeană şi libera circulaţie a angajaţilor nu au rolul de a crea concurenţă în materie de reglementări sociale (…) Exact această situaţie alimentează populismul şi erodează încrederea în proiectul european”, a spus Macron.

Aproape 300.000 de angajaţi detaşaţi sunt activi în Franţa, dintre care peste 30.000 sunt români. De la aderarea României la Uniunea Europeană, în anul 2007, numărul salariaţilor români detaşaţi în Franţa a crescut de la 2.600 la 30.594, potrivit datelor pe anul 2015.  

Cele mai citite

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...
Ultima oră
Pe aceeași temă