21.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialLovitura de stat eșuată din Turcia. Victor Ponta: Oamenii mândri și demni...

Lovitura de stat eșuată din Turcia. Victor Ponta: Oamenii mândri și demni au avut curaj să se lupte cu mână goală contra tancurilor pentru țara lor

Fostul premier Victor Ponta consideră că ieșirea oamenilor în stradă, în contextul tentativei de lovitură de stat din Turcia, arată că tara este formată „din cetățeni adevărați”, diferiți de modul în care îi prezintă „propaganda internațională și românească”.

Astfel, Victor Ponta a apreciat că „oamenii mândri și demni au avut curaj să se lupte cu mână goală contra tancurilor pentru țara lor”. „După Decembrie 89 mai vedeți români gata să lupte contra unei lovituri de stat?”, se întreabă Victor Ponta, într-o postare pe Facebook.

Citește și: FOTO+VIDEO. Lovitura de stat din Turcia eșuează. Erdogan amenință că cei responsabili vor plăti ”un preț greu”. 90 morți, peste 1.500 de militari, arestați

Totodată, el susține că interesul Turciei și mândria națională a fost ceea ce i-a motivat. „În Turcia politică nu trece NICIODATĂ dincolo de interesul Turciei și mândria națională. Toți liderii politici din opoziție, deși îl urăsc sincer pe Erdogan, au ieșit imediat cu declarații de susținere pentru Președintele și Guvernul legitimat prin vot democratic”, a mai scris fpstul premier.

În plus, Victor Ponta a remarcat că „liderii lumii democratice în frunte cu Obama şi Merkel au dat imediat mesaje clare de susţinere a preşedintelui Erdogan (deşi cu siguranţă nu agreează deloc independenţa şi naţionalismul acestuia)”, fapt care, în opinia sa, este „încă o dovadă că SUA şi Europa respectă ţările şi politicienii legitimi şi curajoşi, nu slugile obediente”. 

Citește și: Klaus Iohannis, despre lovitura de stat eșuată din Turcia: Stabilitatea țării este importantă pentru securitatea regională, europeană și internațională

Mai mult, el a arătat că milioane de oameni au ascultat apelul președintelui Recep Tayyp Erdogan de a ieși în stradă „să lupte cu mâna goală contra armatei”, fie ei „susținători sau oameni politici care nu îl plac”. „Poate înțelegem că ce ne minte pe noi Propaganda oficială despre acel lider și acea țara este doar manipulare clasică!”, a afirmat Victor Ponta.

În încheiere, el și-a exprimat speranța că Turcia și „poporul său extraordinar” vor trece peste „acest moment tragic”. „Iar noi să învățam din nou ce înseamnă mândrie națională și unitate pentru libertate și drepturile fundamentale!”, a conchis Victor Ponta.

Citește și: VIDEO. Lovitura de stat din Turcia, în 90 de secunde + CRONOLOGIA evenimentelor de vineri noaptea

Cel puţin 90 de persoane au murit şi 1.154 au fost rănite în timpul tentativei de lovitură de stat începute joi noaptea în Turcia, informează agenţia turcă Anadolu, citată sâmbătă dimineaţa de EFE, potrivit Agerpres. Pe de altă parte, un oficial a precizat pentru Reuters că autorităţile de la Ankara au operat 1.563 de arestări din cadrul personalului militar pe întreg teritoriul ţării după tentativa de lovitură de stat iniţiată de o facţiune din armată. 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă