23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialLocuinţele ANL, aproape de finalizare

Locuinţele ANL, aproape de finalizare

Lucrările de realizare a locuinţelor ANL construite pe credit ipotecar sunt aproape gata, cele de la locuinţele care vor fi închiriate de Primăria municipiului urmând să se încheie, cel mai probabil, la finele anului.

 
Lucrările pentru realizarea celor două blocuri de locuinţe care au fost construite pe credit ipotecar au început în urmă cu trei ani, termenul de finalizare fiind stabilit pentru data de 15 iulie. „Suntem în urmă cu lucrările de sistematizare pe verticală, pentru că am regândit proiectul iniţial, care prevedea patru tronsoane de bloc, dar avem promisiuni că situaţia se va rezolva şi vom reuşi să le oferim contractanţilor posibilitatea de a intra în noile locuinţe după data de 15 iulie”, a declarat miercuri pentru AGERPRES inspectorul principal al ANL Tulcea, Mariana Marianciuc.

Din cele 60 de apartamente care se află în cele două tronsoane de bloc au rămas necontractate trei garsoniere şi un apartament cu trei camere, preţurile la care acestea pot fi achiziţionate fiind de circa 120.000 de lei în cazul garsonierelor şi de 260.000 de lei în cazul apartamentelor.

În ceea ce priveşte celelalte două tronsoane de bloc care ar fi trebuit să fie construite în acelaşi timp, Marianciuc a menţio­nat că lucrările la acestea vor demara în funcţie de identificarea resurselor financiare, ele urmând să fie închiriate de Primăria municipiului.

În paralel, la marginea oraşului au fost reluate lucrările de realizare a altor patru tronsoane de bloc cu locuinţe care vor fi închiriate tinerilor.

Inginerul principal din cadrul ANL Tulcea a declarat că speră ca acestea să fie încheiate până în ultima lună a anului în curs. „Termenul iniţial de finalizare a lucrărilor la aceste blocuri era tot 15 iulie. Cert este că nu vom mai respecta acest termen şi ne-am propus un alt deadline: 30 noiembrie. Ar fi mare păcat să nu se termine nici anul acesta lucrările din două mari motive – cel al beneficiarilor care abia aşteaptă locuinţele de acolo, iar al doilea constă în faptul că nimănui nu-i convine să lungească execuţia acestor lucrări care trebuie păzite, conservate, întreţinute, ceea ce presupune costuri suplimentare care nu pot fi estimate”, a menţionat inginerul principal Marianciuc. 

Lipsă de fonduri

Lucrările de construire a locuinţelor ANL care vor fi închiriate au început în urmă cu aproape doi ani, la finele lui 2010 consilierii locali aprobând lista cu beneficiarii locuinţelor. Încă de anul trecut, conducerea ANL a atras atenţia cu privire la lipsa fondurilor pentru continuarea lucrărilor de construcţie derulate la nivel naţional, instituţia demarând o amplă campanie pentru informarea chiriaşilor cu privire la modalităţile de achiziţionare a locuinţelor ANL.

Cele mai citite

Tipuri de gletiere: care sunt și cum alegi modelul potrivit?

Ai în plan finisarea suprafețelor cu glet sau placarea pereților și a podelelor cu plăci...

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă