22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialLiviu Dragnea, către prefecţi: Să fiţi pregătiţi când apare iar poleiul, să...

Liviu Dragnea, către prefecţi: Să fiţi pregătiţi când apare iar poleiul, să se intervină înainte ca oamenii să plece dimineaţa la muncă

Vicepremierul Liviu Dragnea, în calitate de conducător al Comandamentului de iarnă, a anunţat, sâmbătă seară, că zăpăzile se întorc în ţară în jurul datei de 18 ianuarie şi le-a cerut prefecţilor să fie pregătiţi din timp pentru a gestiona situaţiile de urgenţă care vor apărea, potrivit b1.ro.

”Începând cu mâine noapte şi până luni, va apărea din nou fenomenul de polei, foarte periculos. De asemenea, se prevede că undeva, în jurul datei de 18 ianuarie să se întoarcă zăpezile în ţară şi am decis să facem această întâlnire pentru a fi toate structurile implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă pentru a fi mult mai bine pregătiţi din timp. Dorim să nu mai avem situaţii în care autorităţile nu comunică între ele, nu colaborează, la nivel judeţean”, a declarat ministrul Dezvoltării.

Acesta a spus că, potrivit ANM, în timpul nopţii de duminică spre luni, ar apărea din nou poleiul şi a cerut ca toate comitetele de situaţii de urgenţă să fie pregătite să intervină din timpul nopţii, ”înainte ca oamenii să plece luni la muncă”.

De asemenea, Ministrul de interne, Radu Stroe, le-a spus prefecţilor care au participat la videoconferinţă să fie pregătiţi şi să treacă la ”aprovizionarea cu stocuri de material antiderapant”, pentru a se ajunge cu cota de stocuri la cât este necesar pentru a evita eventuale intemperii.

”De asemenea, cei de la Poliţia Rutieră trebuie să opereze în mod preventiv, în cazul în care dimineaţa este polei, rog să se intervină în puncte cheie din oraş pentru a tempera avântul conducătorilor auto”, a declarat Stroe.

Ministrul delegat pentru Marile Proiecte, Dan Şova, a anunţat că, începând de vineri, CNADNR furnizează comunicate de presă din 2 în 2 ore, cu informări a ultimelor lucruri întâmplate, pentru a anunţa acolo unde există probleme.

Cele mai citite

Cu ajutorul unui implant dentar, zâmbetul nu (mai) are vârstă!

Dantura joacă un rol esențial nu doar în funcționalitatea zilnică, ci și în stima de sine și în aspectul estetic. Pentru multe persoane în...

Ministrul Câciu: România își bazează deficitul pe investiții, singura cale spre dezvoltare economică

Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că România se numără printre puținele țări din UE al căror deficit bugetar este generat...

Fonduri Elvețiene: Oxigen financiar pentru IMM-urile din România

Peste 55 de milioane de franci elvețieni sunt la dispoziția IMM-urilor pentru investiții în sectorul productiv Ministrul Marcel Boloș și ambasadorul Elveției în România, Massimo...
Ultima oră
Pe aceeași temă